O asociere de interese între comunele Prisăcani și Grozești scoate la iveală un mecanism complex prin care fondurile publice sunt dirijate către o firma de casă și rețele de rudenie. Proiectul comun de transport, justificat oficial prin nevoia de mobilitate a cetățenilor, ridică întrebări serioase legate de transparență, atribuirea contractului și oportunitatea reală a investiției.
Aceasta asociere ridică întrebări serioase despre firma de transport, relațiile dintre persoanele implicate, costurile suportate de contribuabili și oportunitatea proiectului. Cine a inițiat proiectul, cine l-a votat și cine ar urma să beneficieze de pe urma lui?
Povestea celor 250.000 de lei alocați pentru transportul public capătă noi dimensiuni după apariția unor informații privind legăturile dintre persoane aflate în conducerea administrațiilor locale și societatea care ar urma să opereze serviciul.
În centrul controverselor se află SC Eco Trans Prietenia SRL, firmă al cărei administrator este Florin Acatrinei.
Acesta ar fi cumătrul lui George Constantin Stanciu, consilier local în comuna Prisăcani, nimeni altu decat fiul primarului comunei Prisăcani, Ghiorghe Stanciu.
Întrebări adresate în mod public celor doi primari. Poate așa catadicsesc să răspundă
Având în vedere experiențele anterioare în care nici un edil al celor două comune nu a oferit puncte de vedere redacției (ci doar explicații de toată jena pe Facebook și uneori precizări despre lumânări aprinse cu blesteme din repertoriul propriu), adresăm în mod public întrebările la care, mai ales comunitățile care i-au ales, așteaptă răspunsuri clare.
Asadar, dacă aceste relații sunt confirmate oficial, apare o întrebare legitimă: cum au fost gestionate eventualele situații de conflict de interese și care a fost rolul fiecărei persoane în adoptarea proiectului?
Unul a inițiat, celălalt a votat
„Proiectul a fost inițiat de primarul comunei Prisăcani, Ghiorghe Stanciu, iar fiul acestuia, consilierul local George Constantin Stanciu, ar fi votat proiectul în Consiliul local.
Dacă acest lucru este confirmat prin documentele oficiale, situația merită analizată cu maximă atenție.
Nu spunem că existența unei relații de familie sau de cumetrie demonstrează, de una singură, o ilegalitate. Dar atunci când bani publici sunt direcționați către o societate comercială administrată de o persoană apropiată unor decidenți, transparența trebuie să fie totală. Cetățenii au dreptul să știe cine a propus, cine a votat, cine beneficiază și în baza căror acte”, ni s-a comunicat in sesizarea semnata de mai multe persoane din comunitate.
Și Grozeștiul intră în ecuație
Celălalt nume important este cel al primarului comunei Grozești, binecunoscutul George Cristea, vedetă locală și nu numai, mai ales din perioada când a fost scos cu cătușele pe mâini din Primărie, actualmente trimis în judecată în acel caz penal.
Potrivit informațiilor furnizate, acesta s-ar număra printre susținătorii proiectului de transport. În același timp, au fost lansate afirmații potrivit cărora primarul ar intenționa să își angajeze fratele- Cristian Cristea, în cadrul firmei de transport.
Microbuze de sute de mii de euro
O altă întrebare majoră vizează achiziția microbuzelor.
Potrivit informațiilor prezentate in petitie, acestea ar fi costat în total aproximativ 500.000 de euro, în condițiile în care prețul de piață invocat pentru vehicule similare noi ar fi de aproximativ 90.000 de euro/bucată.
Dacă cifrele se confirmă, diferența merită explicată public.
Ce modele au fost cumpărate? Care este configurația lor? Ce dotări au? Care a fost prețul individual? Cum a fost realizată procedura de achiziție? Au existat mai multe oferte? Cine a făcut evaluarea?
Mai mult, există acuzații că microbuzele ar fi fost recepționate, deși prezentau probleme tehnice.
Dacă aceasta precizare este adevărata este, ea trebuie lămurită prin documentele de recepție și prin rapoarte tehnice.
Este traseul Prisăcani–Grozești–Răducăneni cu adevărat necesar?
Nu toată lumea din administrația locală pare convinsă că traseul ales răspunde nevoilor reale ale comunității.
Un consilier local din Prisăcani susține că traseul Prisăcani–Grozești–Răducăneni nu ar fi cel mai util pentru locuitori, argumentând că numeroși localnici lucrează în municipiul Iași, elevii frecventează unități de învățământ din Iași, iar unele servicii administrative pot fi accesate tot în municipiu.
Potrivit aceleiași opinii, ar fi fost mai utilă o asociere între comunele aflate pe direcția Iași.
Este o opinie politică și administrativă care trebuie pusă în balanță cu date concrete: câți oameni ar folosi traseul, câte curse sunt prevăzute, cât costă fiecare kilometru și care este estimarea anuală a veniturilor din bilete?
„Plătim de două ori”. Vin critici si din Grozești
Un consilier local susține că locuitorii vor suporta practic de două ori costul transportului: o dată prin plata biletului și încă o dată prin subvenția acordată din bani publici.
Aceeași sursă consideră că un număr de cinci angajați pentru societatea de transport ar fi excesiv, întrucât salariile ar fi suportate, în final, de contribuabili.
Din nou, întrebarea care poate lămuri situația este una contabilă: Care este costul total anual al firmei și cât reprezintă salariile, combustibilul, întreținerea, asigurările și celelalte cheltuieli?
Fără aceste cifre, cetățeanul nu poate afla dacă serviciul este eficient sau dacă administrația finanțează o structură supradimensionată.
„Modelul” de la Grozești
O altă situatie care merită analizată este istoricul SC Servicii Comunale Grozești SRL.
Potrivit informațiilor furnizate in trecut, societatea a fost înființată cu bani proveniți de la bugetul instituției conduse de primarul George Cristea și ulterior ar fi beneficiat de subvenții din bani publici. Ulterior, societatea a fost vândută fratelui primarului, împreună cu inventarul, pentru suma de 200 de lei.
Dacă aceste informații sunt corecte, este necesar să fie publicate și analizate documentele: hotărârea privind înființarea, aportul de capital, eventualele subvenții, situația financiară, inventarul și actele prin care societatea a fost înstrăinată.
O societate construită cu bani publici nu poate fi transferată către o persoană apropiată administrației fără ca localnicii să știe exact ce s-a vândut, în ce condiții și cum a fost stabilită valoarea. In loc sa ne raspunda la intrebari, primarul Cristea ne-a explicat la un moment dat cum aprinde el lumanari pentru jurnalisti.
Întrebările rămân și așteptăm răspunsuri. Dincolo de acuzații și de declarațiile politice, există câteva întrebări la care administrațiile din Prisăcani și Grozești ar trebui să răspundă public:
Cine a inițiat proiectul?
Cine l-a votat?
Care este legătura dintre persoanele implicate și conducerea SC Eco Trans Prietenia SRL?
De ce au fost alocați 250.000 de lei?
Cât au costat exact microbuzele și cum a fost stabilit prețul?
Au fost recepționate vehicule cu probleme tehnice?
Cât va costa anual funcționarea serviciului?
Cât vor încasa din bilete?
Cât va reprezenta subvenția publică?
De ce sunt necesari cinci angajați?
Există intenția angajării unor rude ale factorilor de decizie?
Și, în final, care este beneficiul concret pentru cetățeni?
„Nu afirmăm că simpla existență a unor relații de familie sau de cumetrie dovedește o faptă ilegală. Tocmai de aceea, documentele trebuie să vorbească.
Iar dacă toate procedurile sunt legale și toate cheltuielile sunt justificate, administrațiile au toate motivele să publice actele și să înlăture orice suspiciune.
Pentru că 250.000 de lei nu sunt banii primarilor. Sunt banii contribuabililor.
Iar acesta este doar începutul. Vom reveni cu documente și cu alte situații care ridică semne de întrebare asupra modului în care sunt administrați banii publici în aceste localități”, se arata in sesizarea ajunsa si in posesia redactiei.
Sistemul construit în jurul acestor achiziții funcționează după o rețetă bine cunoscută: afaceri locale legate prin cumetrii, finanțate din bani publici sub pretextul unor servicii comunitare indispensabile. În lipsa unor clarificări oficiale din partea primarilor celor două localități, cazul rămâne un exemplu tipic despre cum resursele comunității ajung să alimenteze conturile private ale caracatiței din administrația locală.
Vom reveni!
Tel Drum de Grozești. Firma primăriei a ajuns la fratele primarului printr-un tertip cercetat de ANI
























