UPDATE: Ultimele informații arată că medicul de familie din comuna Ciohorăni, Daniela Bejan, ar fi fost reţinută aseară pentru 24 de ore, fiind suspectă că a vaccinat în mod ilegal mai multe persoane. Mai bine zis, a eliberat certificatul de vaccinare fără a efectua vaccinarea. Suma vehiculată că ar fi fost dată pentru a emite un certificat devaccinare ar fi fost de 500 ron.
Reamintim ca dr. Daniela Bejan a ajuns în atenţia publicului în luna noiembrie 2021, când fostul prefect, Marian Grigoraş a premiat-o pentru numărul foarte mare de persoane pe care le-a vaccinat în cabinet, aproximativ 1.200 de doze administrate.

Astăzi, 12 ianuarie 2022, polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție (DGA), sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț au efectuat un număr de 25 de percheziții la domiciliile unor persoane din județele Neamț și Iași.
Persoane suspectate de săvârșirea unor infracțiuni de fals și corupție în legătură cu obținerea în mod ilegal a unor certificate de vaccinarea anti-COVID-19 au primit astazi vizita politistilor anticoruptie.
Cercetările în cauză vizează aspecte de natură infracțională săvârșite începând cu jumătatea anului 2021 și până în prezent, de către medici și asistenți medicali din judetele Iasi si Neamt. Si nu gratis, ci în schimbul unor sume de bani cu titlu de mită. Cadrele medicale au eliberat certificate de vaccinare anti-COVID-19 unor persoane, care in unele cazuri nici nu au fost prezente la cabinetele medicale sau centrele de vaccinare.
Surse judiciare au precizat că este vorba, între altele, despre cabinete medicale ale unor medici de familie din comunele Taşca şi Ţibucani, din judeţul Neamţ, şi din comuna Ciohorăni din judeţul Iaşi. De asemenea, este vizată activitatea a două centre de vaccinare drive-thru din Piatra Neamţ care în prezent nu mai funcţionează.
In cadrul actiunii de astazi au fost puse in executare 5 mandate de aducere și 7 ordonanțe de ridicare a unor obiecte, înscrisuri sau date informatice.

(Foto de la perchezitii)
”Astăzi, 12 ianuarie 2022, poliţiştii anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, efectuează un număr de 25 de percheziţii la domiciliile unor persoane din judeţele Neamţ şi Iaşi, suspectate de săvârşirea unor infracţiuni de fals şi corupţie în legătură cu obţinerea în mod ilegal a unor certificate care să ateste vaccinarea anti-COVID-19.
Cercetările în cauză vizează aspecte de natură infracţională săvârşite începând cu jumătatea anului 2021 şi până în prezent, de către medici şi asistenţi medicali din cele două judeţe care, în schimbul unor sume de bani cu titlu de mită, au eliberat certificate de vaccinare anti-COVID-19 unor persoane.
În unele cazuri, beneficiarii au obţinut certificatele de vaccinare fără ca măcar să asigure prezenţa fizică la cabinetele medicale sau centrele de vaccinare”, a transmis sursa citată ”, a transmis printr-un comunicat Direcţia Generală Anticorupţie.
Dosarul penal a fost inițiat ca urmare a sesizării formulată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț de către D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Neamț.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor D.G.A. din cadrul serviciilor județene anticorupție Neamț, Suceava, Iași, Vaslui și Bacău, a polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț, precum și efective ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Neamt și Brigăzilor de Operațiuni Speciale Bacău și Suceava.
























