La inițiativa Președintelui Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a avut loc ședința comună a AGA AESPN și a Forumului Președinților Euroregiunii Siret–Prut–Nistru, alături de reprezentanți ai Republicii Moldova și de membrii euroregiunii.
La întâlnire au fost prezenți Vladimir Bolea, Viceprim-ministru al Republicii Moldova, Diana Chiriac, consilier în cadrul Cabinetului Prim-ministrului, Larisa Voloh, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, și Otilia Moruz, Director al Direcției de Dezvoltare și Promovare.
Pe agenda de lucru s-au aflat teme importante pentru perioada următoare:
* Constituirea GECT România – Republica Moldova – Ucraina — a fost analizat stadiul demersurilor și evoluția cadrului legislativ, proiectul de lege fiind deja votat în primă lectură în Republica Moldova. Au fost stabilite etapele și un calendar de acțiuni pentru următoarele două luni.
* Adoptarea documentelor administrative ale AESPN: raportul de activitate 2025, bilanțul financiar, bugetul pentru 2026, calendarul de acțiuni și nivelul cotizațiilor.
* Aprobarea Programului transfrontalier de dezvoltare socio-economică 2026–2028 și lansarea unui proiect pilot pentru membrii din Republica Moldova, cu o alocare de 60.000 de euro pentru proiecte cu impact direct în comunități.

“Euroregiunea Siret-Prut-Nistru rămâne un exemplu de colaborare eficientă și de solidaritate regională, iar prin aceste inițiative continuăm să construim parteneriate durabile și proiecte concrete pentru cetățenii noștri” a transmis Costel Alexe, Președinte Consiliul Județean Iași.

























