Primarul Mihai Chirica a semnat autorizația de construire necesară demarării lucrărilor de reabilitare a Bisericii „Sfântul Spiridon”.
Biserica „Sfântul Spiridon” este amplasată pe bulevardul Independenţei şi a fost ctitorită la 1752, fiind unul dintre cele mai importante monumente ieșene ale curentului clasicizant din arhitectura moldovenească. Ștefan Sosie, Vasile Ruset şi Anastasie Lipscanul sunt ctitorii acesteia.
Forma iniţială a monumentului nu este cunoscută, fiind zidită înainte de ultimul sfert al veacului XVIII. Biserica a fost afectată de cutremurul din 1802 și a fost reconstruită după 1804. După aceste lucrări a căpătat influenţe ruseşti şi ale stilului neogotic. În anul 1911 s-a instalat curent electric, fiind primul lăcaş de cult electrificat din laşi. În 1956 au fost reparate daunele acoperişului şi ale zidăriei produse în timpul războiului, apoi fiind racordată la instalația termică a spitalului. Urmează în anul 1976 reparații ale turnului clopotniţei şi ale faţadei bisericii. În 1990 și 1991 s-au repetat reparaţiile exteriorului bisericii, iar în 1996 a început întreţinerea interioară a zugrăvelii, a catapeteasmei și a icoanelor. Pe 12 decembrie 1998 s-a făcut resfinţirea Bisericii.
























