Am aflat din rețelele de socializare că o nouă generație de politicieni romi au pus bazele unei alianțe electorale. Sătui de trocurile politice ale organizației Partida Romilor, considerată formațiune “ satelit” al PSD, sub egida „rromi împreună în 2024” , la finalul săptămânii trecute 8 formațiuni politice ale romilor au pus bazele unei alianțe electorale.
In calitate de inițiatori și membri fondatori, cele 8 entități ale alianței nou-constituite FORUR au stabilit sa vină in fața electoratului la alegerile din acest an 2024 împreună, cu scopul de a creste reprezentarea romilor în structurile politice publice.
Tot cu acest prilej, prin vot democratic, s-au luat o serie de decizii în privința alegerilor politice din acest an și au fost desemnate partidele sub sigla cărora se va merge la vot.
Facem precizarea ca desemnarea organizatiilor și partidelor ce vor reprezenta romii la aceste alegeri a fost rezultatul unui proces democratic, prin vot deschis după o procedura agreată de comun acord de către membri FORUR.
Cu prilejul acestei întâlniri s-a convenit asupra faptului că la fiecare tur de scrutin electoral ce va urma se vor depune liste comune, ce vor include candidați ai fiecarei formațiuni membra a FORUR. Ca atare, se va da șansă la egalitate și echitabilitate fara ca vreunul dintre membrii FORUR să aibă exclusivitate in alegerea sau nominalizarea ierarhică a candidatilor, astfel respectandu-se principiul „Vox populi, vox Dei”, adică „vocea poporului este vocea lui Dumnezeu”.

Membrii FORUR invita și manifestă deschidere totală față de orice organizație civică, partid politic rom si nerom, care împărtasesc viziunea FORUR. Conform aceluiași comunicat, orice organizatie care va adera la această construcție, va avea dreptul de a propune canditati, care sa participe pe listele electorale ale partidelor desemnate pentru fiecare tur de scrutin.
Ce implicații are această situație în viața politică?
Aparent unii ar spune ca romii se ceartă, alții că sunt sătui de clasa politică actuală. Ei bine, astăzi fiind ziua Comemorării Dezrobirii romilor cred că romii vor sa nu mai fie “robii” liderilor proprii, care i-au vândut la fiecare scrutin.
Interesant este ca romii ar putea avea grup parlamentar dacă noul suflu nu se va stinge cu mită din partea unora.
























