Din seara asta, Hanul Trei Sarmale din Iasi nu va mai exista pe fața pământului. Deși era ruine de ani de zile, existau totuși promisiuni din partea proprietarului că va ramâne în peisajul Iașiului. Din noaptea asta nu va mai fi văzut decât în pozele din cărți și în imaginile de pe internet.
UPDATE: Ce spune primarul Mihai Chirica
UPDATE: În această dimineață, peisajul este dezolant în zona Hanul Trei Sarmale. Hanul a fost pus la pământ la adăpostul întunericului, ultima informație fiind că nici nu a existat o autorizație de demolare, iar pentru norul de praf degajat pe parcursul nopții trebuie să ia atitudine Garda de Mediu.
Așa arată în această dimineață Hanul Trei Sarmale!
Oricine a trecut în aceasta seară prin Bucium a văzut excavatorul care a pus la pământ clădirea ce a făcut istorie în Iași. De astăzi, Hanul Trei Sarmale e doar istorie.
Despre Hanul Trei Sarmale
Construit în secolul al XVII-lea, despre numele hanului se spune că vine de la faptul că oricine întră aici era omenit cu trei sarmale.
După ce a trecut prin mîinile mai multor proprietari, hanul a ajuns în secolul al XVIII-lea în custodia Mănăstirii Socola, care l-a pierdut după secularizarea averilor mănăstireşti. Noul proprietar, Primăria, l-a stăpînit aproape 30 de ani, vînzîndu-l apoi unei persoane fizice. După alţi 27 de ani, hanul a fost cumpărat de fraţii Dumitru şi Teodor Luca, care l-au renovat şi l-au modernizat. Că multe alte clădiri, şi această a fost naţionalizată de comunişti, unul dintre fraţii Luca fiind condamnat la închisoare.
Inclus în patrimoniul Oficiului Naţional de Turism, hanul a avut un traseu sinuos, după 1989. A fost transferat unei societăţi de stat cu obiect de activitate în domeniul turistic, firma deţînînd mai multe imobile în judeţul Iaşi, iar în 1999 a fost concesionat, pentru doi ani, unei firme private, deschiderea adunînd întreaga protipendadă a Iaşiului, în frunte cu prefectul în funcţie. Planurile patronului acestei societăţi de a-şi aduce clienţii cu caleşti, de a le oferi copiilor specialităţi denumite „Disputele lui Tom şi Jerry“ sau „Puterea lui Popeye Marinarul“ şi, în final, de a cumpăra imobilul s-au năruit, pînă la urmă, şi hanul s-a întors la vechiul proprietar.
Cîţiva ani mai tîrziu, societatea de turism s-a privatizat, pachetul majoritar de acţiuni fiind cumpărat de unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Iaşi. În paralel însă, în noile condiţii postrevoluţionare, urmăşii fraţilor Luca au depus acţiuni în instanţă pentru restituirea proprietăţii confiscate abuziv. Zece ani de procese s-au terminat prin victoria urmaşilor, deşi omul de afaceri a negat faptul că aceştia ar avea drept în revendicarea clădirii, pe motiv că această a fost dărîmată complet şi ridicată de la zero de comunişti. El nu a închis subiectul, între părţi mai avînd loc şi astăzi un proces prin care fostul proprietar cere despăgubiri. Cel mai trist rezultat al acestei tevaturi a fost acela că hanul a stat închis şi s-a degradat continuu. Un obiectiv care ar fi putut deveni o atracţie turistică şi nu numai a dispărut.
Nici vorbă de lucrurile care l-au făcut celebru – scrînciob, popice, lăutari, umbră maiestuoşilor copaci din jur. Nici vorbă de vreo plachetă care să le amintească muşteriilor postrevoluţionari de faptul că aici şi-au ostoit setea Vasile Alecsandri, Ion Creangă, Mihai Eminescu sau Păstorel Teodoreanu, unii amintind hanul în operele lor. Una dintre cele mai preţioase imagini ale sale, aşa cum a existat spre sfîrşitul secolului al XIX-lea, a fost surprinsă de pictorul Emanoil Bardasare, într-un tablou din 1883, aflat acum în patrimoniul Complexului Naţional Muzeal Moldova.
