Am avut dreptate! Zi neagră la Primăria Prisăcani și la Prefectură în urma pronunțării instanței de judecată

Campania de presă susținută de Jurnalul de Iași a dat rezultate, iar în cele din urmă Tribunalul Iași a dispus anularea unui număr de 8 hotărâri emise de către Consiliul Local al comunei Prisăcani, cu votul hotărâtor al unui membru PSD care nu a depus jurământul în mod legal.
Prefectura Iași a acoperit luni de zile nelegalitațile de la Prisacani, răspunzând în bătaie de joc consilierilor locali care au sesizat încălcarea legii.

Prefectul de Iași-președinte al organizației PSD Iași a tergiversat până în ultimul moment atacarea în instanță a hotărârilor nelegale

Prefectul de Iași, Bogdan Petru Cojocaru, președintele organizației PSD Iași a tergiversat până în ultimul moment atacarea în instanță a hotărârilor nelegale, trimitând dosarul către judecători abia după intervenția Corpului de Control al Ministrului Afacerilor Interne și după luările de poziție publice ale deputatului PNL-Alexandru Muraru.
Situația nu este rezolvată nici în prezent la Prisacani, membrul Partidului Social Democrat care nu a depus jurământul fiind păstrat în funcție, încasează îndemnizația de ales local, votând alături de ceilalți consilieri PSD hotărârile de consiliu local inițiate de Primarul comunei, Ghiorghe Stanciu, motiv pentru care prefectul va fi obligat să atace în instanță și alte hotărâri.

Primarul Ghiorghe Stanciu comenta anterior, cu emfază, la articolele Jurnalului de IASI pe acest subiect, acuzându-ne că nu cunoastem legea și dând asigurări că va câștiga în instanță. Instanța, însă , a fost de altă părere.

Ar putea fi o imagine cu text care spune „dacă care scris acest articolar Administrativ, constata că activităț›ile deaP sunlega.Nu mai articole care să vă pună într-o lumină proastă, aplecândrecea_la persoane care urmăreso destabilizarea incomuna Prisacani. Recte, formațiunea PNL. RăspundeÈ›i REDACTIA august 2, 2023 At 8:15 Editap|x Daca aveti ceva contraargumente stirea prezentata, le puteti trimite peadresa de email redactie@jurnaluldeiasi.com Poate sunteti mai esponsabildecat secretarul Primariei care nu dat curs intrebarilor noastre RăspundeÈ›i Ticu august 12, 2023 At 8:07 am EditaÈi| primariPSD PSD Golaneala maxima. La fel ca si la Grozesti si in alte comune cu primari RăspundeÈ›i”

Reamintim că abuzurile de la Prisacani au ajuns și în atenția organelor penale, consilierii opoziției făcând o plângere în acest sens, care vizează pe următorii:
– Musteață Cristian Ștefan, care îndeplinește funcția Secretar General al comunei,
– Moscu Ioan – Viceprimar,
– Cojocaru Petru Bogdan, Prefectul Județului Iași,
– Rusu Maricica, Șef-serviciu juridic, în cadrul Prefecturii Iași,
– Crăciun Anca- Consilier Juridic în cadrul Prefecturii Iași.

Având în vedere toate implicațiile juridice ale acestui caz, probabil ieri, când instanța de judecată s-a pronunțat în sensul anulării hotărârilor, a fost zi de doliu la Primăria Prisacani, dar și la Prefectură.

Corpul de control al Ministerului Afacerilor Interne în verificări la Prefectura Iași

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.