În luna mai 2022, Biblioteca Școlii Gimnaziale „Ion Simionescu” Iaşi a fost gazdă pentru a doua ediție a proiectului Săptămâna cărților donate.
În Săptămâna cărților donate din acest an, un număr de 80 de elevi, cei mai mulți de la clasele primare, au donat 325 de cărți. Printre acestea se regăsesc enciclopedii, cărți de basme și povești, literatură pentru copii, ficțiune și dramă, cărți foarte căutate, precum Povestea frindelului, de Andrew Clements, Jurnalul unui puști, de Jeff Kinney, Copila de zăpadă, de Eowyn Ivey, Nic Năstrușnic, de Francesca Simon, Recreația mare, de Mircea Sântimbreanu.
De asemenea, au mai ajuns in biblioteca scolii si Matilda, de Roald Dahl, Marele uriaș prietenos, de Roald Dahl, Vântul prin sălcii, de Kennet Grahame, Pânza Charlottei, de E. B. White, Minunea, de R. J. Palacio, Poezii, de Mihai Eminescu sau mai multe titluri din colecțiile Disney – prima mea enciclopedie, Disney – Povești din colecția de aur, Editura Litera – Lecturi școlare, Holly Web – prima mea lectură, Învăț să citesc, pe care copiii le solicită frecvent la bibliotecă.
„Prin această activitate am dorit să aducem din nou în prin plan cartea, să stimulăm interesul copiilor pentru lectură și curiozitatea acestora, căci lectura este cel mai bun mijloc de a te dezvolta, inclusiv în plan personal. Periodic fondul de carte al bibliotecii este înnoit prin achiziții sau prin activități de acest fel, astfel încât copiii vin în număr mare la bibliotecă, în pauze sau după ore, mai ales că au la dispoziție și un număr mare de jocuri – board games sau cuburi rublik.” a menționat prof. Alexandra NECHIFOR, inițiatoare a proiectului și bibliotecar al școlii.

Frumoasa poveste a cărților de care se vor bucura mai mulți copii a continuat cu o tombolă, la care au fost înscriși toți elevii participanți. Le-au fost rezervate 50 de premii – rechizite și cărți, pe care elevii școlii le-au primit cu mare bucurie.
























