Într-un articol de acum cîteva zile, www.jurnaluldeiasi.com/de-cine-se-teme-mai-mult-prefectul-felix-guzga-de-lege-sau-de-partid/, relatam situația de la Consiliul Județean Buzău, unde de puțin timp a depus jurământul, în calitate de Președinte al CJ, Lucian Romașcanu, cel care îndeplinește și funcția de purtător de cuvânt al Partidului Social Democrat.
La fel ca la Consiliul Județean Iași, și la Buzău Președintele Romașcanu a dorit completarea rapidă a echipei de conducere a instituției, făcând alegerea vicepreședinților în cadrul unei ședințe de îndată.
Acolo, procedurile au fost însă mult mai rapide decât la Iași.
La CJ Iași, ședința de constituire a avut loc pe data de 16.10.2024, ordinul prefectului de declarare ca legal constituit a fost dat după două zile, pe 18.10.2024, iar ședința de alegere a vicepreședinților s-a făcut pe data de 22.10.2024.
La Buzău, însă toate aceste proceduri s-au întâmplat în aceeași zi, respectiv pe 28 octombrie.
Așadar, acolo ziua de 28 octombrie a fost una deosebit de aglomerată, atunci având loc și ședința de constituire a Consiliului Județean Buzău și emiterea ordinului prefectului de declarare a Consiliului ca fiind legal constituit, dar și ședința extraordinară a Consiliului Județean, convocată de îndată, având pe ordinea de zi alegerea vicepreședinților.
La fel ca la Iași, la momentul alegerii vicepreședinților și la CJ Buzău existau supleanți care nu fuseseră încă validați de instanța de judecată și nu depuseseră jurământul, dar acesta nu reprezintă un impediment, Codul Administrativ stabilind că după declararea prin ordin de prefect a constituirii legale, consiliile județene și cele locale pot îndeplini toate prerogativele prevăzute de cadrul normativ, inclusiv alegerea vicepreședinților sau viceprimarilor.
Spre deosebire de Iași, unde Prefectura a fost bombardată cu reclamații la adresa Consiliului Județean, pentru închipuite nelegalități privind alegerea vicepreședinților, la Consiliul Județean Buzău activitatea se desfășoară în liniște, acolo nefiind probabil așa mulți reclamagii ca la noi.
Într-un răspuns emis de Secretarul General al Județului Buzău, Mihai Laurențiu Gavrilă, se explică detaliat faptul că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 190/2020, actul normativ pe care se bazează reclamagii de la Iași, Ostaficiuc, Stanciu, Cojocaru, Cârlan, ”a avut aplicabilitate limitată, pe durata stării de urgență sau a stării de alertă, prevederile acesteia având caracter derogatoriu de la cadrul general”.
Totodată, în răspunsul de la Buzău, se arată că după încetarea stării de urgență sau a celei de alertă, viceprimarii și vicepreședinții de consilii județene sunt aleși în condițiile art. 152, respectiv art. 188 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, de către un consiliu local, respectiv consiliu județean care este ”declarat ca legal constituit”.
Referitor la alegerea celor doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Buzău, secretarul general al instituției confirmă că aceasta s-a făcut după emiterea Ordinului prefectului Județului Buzău nr. 1137/28.10.2024 privind constatarea îndeplinirii condițiilor legale de constituire a Consiliului Judelean Buzău în urma alegerilor locale din 09.06.2024, cu respectarea prevederilor art. 188 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019.
Reclamagii despre care vorbim speră ca prefectul Felix Guzgă să atace hotărârea de la CJ Iași de alegere a celor doi vicepreședinți, planurile fiind ca procedura să fie repetată, iar una dintre funcții să îi revină lui Cristian Stanciu de la PSD, iar cealaltă lui Marius Ostaficiuc de la AUR.
Este alarmant că în acest joc politicianist este atras prefectul județului Iași, omul PSD – ului, care a dat semnale că va admite sesizările și va ataca în instanță, cu mâna juriștilor servili de la Prefectură, hotărârea de alegere a vicepreședinților.
În același timp, spre deosebire de Iași, zeci de prefecți din întreaga țară au confirmat legalitatea procedurii de alegere a vicepreședinților și viceprimarilor de către consiliile legal constituite, în condițiile lipsei unor supleanți.
Se anunță așadar un război de uzură, cu siguranță nici cei de la CJ Iași nu vor închide ochii la posibilele abuzuri care se pregătesc.




De cine se teme mai mult prefectul Felix Guzgă: de lege sau de partid!?

























