Ieri, primarul Mihai Chirica s-a întâlnit la Palatul Roznovanu, cu Excelența Sa doamna Enkeleda Merkuri, Ambasador al Republicii Albania în România.
Doamna Ambasador a subliniat faptul că Albania și România au o istorie comună, mișcarea de independență albaneză fiind inițiată la București, iar marea familie de domnitori Ghica fiind de origine albaneză.
În acest context, discuțiile au pus accent pe strângerea colaborărilor și schimburilor în diverse domenii, în special academic, turistic, cultural (prin schimburi de artiști, colaborări directe între muzee din cele două țări, participare reciprocă la târguri și evenimente), dar și economic (prin participarea la misiuni economice comune).

„În prezent, Albania este foarte interesată de colaborări pentru creșterea capacității administrative în vederea absorbției fondurilor europene de pre-aderare, fiind în perioada de negocieri de aderare la Uniunea Europeană, iar Municipiul Iași are o experiență relevantă în atragerea și gestionarea acestei surse de finanțare.
Nu în cele din urmă, doamna Ambasador a propus și o înfrățire / colaborare directă a Iașului cu Gjirokastër (Gjirokastra), un oraș universitar, cultural, turistic, cu o parte inclusă în Patrimoniul UNESCO”, a declarat primarul Mihai Chirica.
























