UPDATE 11.02.2022: Primarul Mihai Chirica a scăpat de controlul judiciar și se întoarce în Primărie la locul de munca.
Primarul Mihai Chirica şi-a făcut apariţia la şedinţa Consiliului Local, la puţin timp după ce judecătorii au invalidat măsura controlului judiciar împotriva sa.
„Scuzați întârzierea, a fost nevoie și de acest exercițiu, fără niciun fel de patimă, fără niciun fel de comentarii pe lângă. Am venit să susțin bugetul Iașului”, a spus Mihai Chirica la intrarea in sală. După această scurtă declarație, primarul si-a intrat in atributii, participand la discutiile pe amendamentele la buget.
Primarul Mihai Chirica a făcut o primă declarație după aflarea decizie magistraților ieșeni.
„S-a hotărât ridicarea în totalitate a condițiilor cerute de procuror, respectiv în acest moment nu mai există nicio interdicție în ceea ce privește controlul judiciar. Practic am intrat în deplinătatea tuturor atribuțiilor pe care le am în calitate de primar al municipiului Iași. Dar acest lucru este mai puțin important. Important este că astăzi am primit o gură de oxigen care confirmă faptul că statul de drept în România trebuie respectat, iar cei care nu-l respectă pot îndrăzni să creadă că există instanțe de judecată ale statului care îți pot oferi dreptatea.
De asemenea, tot astăzi am înțeles faptul că au fost mulți oameni care au suferit și suferă din cauza aplicării injuste a unor prevederi legale, cu voie sau fără de voie, din erori judiciare sau voie, dar că de fiecare dată mai există o șansă pe care trebuie să o înțelegi și care este aplicabilă în conformitate cu statul de drept.
Tot astăzi am înțeles un lucru – nu este suficient să vrei să faci bine, trebuie să te și însoțești de oamenii care să te ajute să faci bine, și trebuie să fii foarte atent asupra calității celor din jurul tău pentru a putea să-ți duci toate lucrurile pe care le-ai gândit pentru comunitate până la capăt. Am mai înțeles de asemenea un lucru astăzi. Orice bătălie nu folosește nimănui și din orice război toată lumea are de pierdut. Prin urmare va fi o modalitate de reașezare, de repunere a conduitei mele în toate disputele politice pe un făgaș mult mai echilibrat, mult mai apropiat de înțelepciune, care să reconfirme faptul că putem, împreună, toate forțele politice, toți oamenii care gândesc binele acestei națiuni, că putem să facem din România un stat respectat în toată forma sa: și cea a justiției, și cea administrativă și toate celelalte componente ale statului.
Nu pot să mulțumesc pentru că deontologia nu permite, dar cei care cred în justiție cu adevărat trebuie să fie felicitări și trebuie să urmărească totdeauna aplicarea legii cu sfințenie”, a transmis primarul Mihai Chirica.
„În baza art. 213 alin.6 Cod procedură penală cu referire la art.211, 202 Cod procedură penală admite plângerea formulată de petentul-inculpat Chirica Mihai, împotriva ordonanţei procurorului de luare a măsurii preventive a controlului judiciar din 04.02.2022 dată în dosarul nr.3/P/2022 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi, cercetat pentru comiterea infracţiunilor de „fals intelectual” în formă continuată, prev. de disp. art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal (două acte materiale), instigare la „uzurparea func?iei” prev. de disp. art. 47 C. pen. cu referire la art. 300 C. pen. rap la art. 132 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. Dispune revocarea măsurii preventive a controlului judiciar dispusă prin ordonanţa procurorului din 04.02.2022 dată în dosarul nr.3/P/2022 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi. Constată că petentul a fost asistat de apărător aleşi. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuieli judiciare avansate în cauză rămân în sarcina statului. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, 11.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei”, se precizează în decizia Tribunalului Iași.
UPDATE 08.02.2022: La Tribunalul Iasi s-a judecat astăzi contestația depusă de primarul Mihai Chirica la măsura controlului judiciar dispusă împotriva sa de procurorii DNA.
Primarul Mihai Chirica s-a prezentat la Tribunal, însoțit de unul dintre apărătorii săi, vicepreședintele Baroului, Marius Striblea. La solicitarea acestuia, instanța a dispus amânarea analizării contestației pentru ziua de vineri, 11 februarie 2022.
(Sursa foto ZDI)
UPDATE: Viceprimarul Daniel Juravle a preluat atributiile primarului Mihai Chirica pentru urmatoarele 60 de zile.

UPDATE: Avocatul care îl reprezintă pe Mihai Chirica a declarat că măsura va fi contestată în instanță.
„Cu siguranță vom contesta măsura controlului judiciar luată în cazul clientului meu. Domnul primar a dat declarații, a explicat situația de fapt, se consideră nevinovat și calea pe care o avem la îndemână în momentul de față este să mergem în instanță și să contestăm această măsură. În acest weekend vom depune contestația. Probabil că, la începutul săptămânii viitoare, va fi soluționată această contestație, depinde de instanță”, a precizat avocatul Daniel Atasiei.
Astăzi, primarul municipiului Iași, Mihai Chirica a fost pus sub control judiciar. Procurorii DNA l-au plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. În comunicatul de presă se specifică faptul că pe perioada controlului judiciar primarul nu mai are dreptul să-și exercite atribuțiile.
Procurorii au decis să il pună pe Mihai Chirica pentru o perioadă de 60 de zile sub control judiciar. Este vorba despre o anchetă în care se presupune că edilul Iașiului ar fi semnat mai multe documente care ar fi presupus false.
Mihai Chirica a declarat că va contesta chiar astăzi măsurile de control judiciar.
„În funcție de decizia instanței, voi hotărî ce voi face în continuare. Cert este că voi apela la toate argumentele și la toate prevederile legale pentru a-mi dovedi nevinovăția în această speță și în toate celelalte cazuri în care mi-au fost aduse acuzații. Nu voi abdica de la principiile pe care le am promovat, nu voi înceta să cred în valorile democrației și statului de drept, nu voi renunța să îmi fac datoria de cetățean ales ieșenilor!”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Comunicatul DNA
„În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 106/VIII/3 din 26 ianuarie 2022, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 04 februarie 2022, față de inculpatul CHIRICA MIHAI, la data faptelor și în prezent primar al municipiului Iași, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) și instigare la uzurparea funcției.
În cauză a fost dispusă și efectuarea urmăririi penale față de suspectul HARABAGIU GABRIEL VASILE, la data faptelor viceprimar al municipiului Iași, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) și uzurparea funcției.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează starea de fapt, potrivit căreia, cei doi, în exercitarea funcțiilor, ar fi dispus/semnat documente, cu încălcarea legii, în procedura de atestare a construirii, respectiv a extinderii unui imobil din municipiul Iași. Concret, blocul ar fi fost construit și intabulat ilegal, cu mai multe niveluri față de cele prevăzute în autorizație, iar suprafața imobilului este mai mare decât cea din autorizație fiind încălcat planul urbanistic zonal.
Intabularea imobilului în cartea funciară s-ar fi efectuat cu sprijinul conducerii și al unor funcționari din cadrul autorității publice locale, în baza certificatului de atestare a edificării/extinderii construcției, datat 10.10.2018, emis de Municipiul Iași.
Cu privire la certificatul respectiv, din materialul probator administrat în cauză ar fi rezultat existența, pe parcursul derulării procedurilor de atestare a construcției, a 3 (trei) variante diferite din punct de vedere al conținutului sau al persoanelor care au semnat certificatul, toate variantele având același număr de înregistrare și aceeași dată.
Emiterea certificatului a creat, pentru societatea beneficiară, posibilitatea de a înscrie dreptul de proprietate asupra imobilului în cartea funciară și de a proceda la vânzarea apartamentelor din respectivul imobil.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Chirica Mihai trebuie să respecte o serie de obligații, între care:
– să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,
– să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
– să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia ar fi săvârșit fapta.
Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
De asemenea, inculpatului Chirica Mihai și suspectului Harabagiu Gabriel Vasile li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309, respectiv 307 Cod de procedură penală.
În cauză se desfășoară cercetări și față de alte persoane.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv efectuarea în continuare a urmăririi penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.
Atributiile primarului vor fi preluate de viceprimar
Până la reluarea atribuțiilor, acestea vor fi exercitate de către viceprimarul Daniel Juravle.
”Am luat act de cele prezentate în spațiul public. Alături de colegii mei, ne vom asigura că activitatea Primăriei municipiului Iași nu va fi afectată. Trebuie să lăsăm justiția să lămurească lucrurile și să privim cu optimism înainte. Proiectele continuă, administrația publică locală își desfășoară activitatea în condiții normale și este prezentă pentru a răspunde nevoilor cetățenilor”, a spus viceprimarul Daniel Juravle.
”Am luat act de decizia procurorilor și de măsurile impuse. PNL nu comentează acțiunile justiției, avem încredere în instituțiile statului. Orice persoană care ocupă funcții publice trebuie să se supună rigorilor legii, oricine se dovedește a fi încălcat legea trebuie să răspundă. Domnul Mihai Chirica este suspendat din toate funcțiile din PNL, încă din primăvara anului trecut”, a spus Alexandru Muraru, președintele PNL Iași.