Un interviu-eveniment: 98 de ani de viață și 75 de ani de căsnicie. Familia Maria și Costache Rotaru din Dobrovăț

Interviu-eveniment in cadrul proiectului de suflet „Oamenii Centenarului”, o inițiativă jurnalistică a bibl.prof Claudia Fotache si prof. Alma Bruma, prin care elevii Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții din Iași descoperă și valorifică poveștile de viață ale „oamenilor-resursă” din comunitatea locală, martori vii ai istoriei României moderne.

În rândurile de mai jos il cunoaștem pe Costache Rotaru, un veteran al vieții în vârstă de 98 de ani, din comuna Dobrovăț, județul Iași.

• Bună ziua, nea Costică! Ce mai faceți, cum vă simțiți la cei 98 de ani?
• E greu… mă simt cam greu… Nu mai pot merge, nu mai aud, memoria nu mai ține, nu mai înțeleg cuvintele. Astăzi mă simt mai rău ca niciodată: mă doare după cap, nu mai pot să ies afară din casă.
• Dar cu ani în urmă, când erați copil? Cum au fost anii dvs. de școală?
• Eu m-am născut într-o familie săracă. Mama a fost surdă și mută, foarte muncită. Nu am avut casă. Mergeam la școală desculț. Am mers, în 1936– 1937, desculț (la 8 ani). Nu aveam ce mânca. Aveam o căsuță micuță, nu avea uși, nu avea geamuri, nu aveam nimic. Viața mea a fost foarte tristă. Și mama nu reușea să ne hrănească. Am făcut trei ani de școală. În clasa a IV-a, aveam 10–11 ani, s-a întâmplat ceva, a intervenit ceva cu mama: abia sufla. Eu am plecat la muncă. Mergeam la boi la un om din sat. Feciorul lui era plecat la război. Dormeam pe o rogojină, pe un cuptor. Mergeam și la plug. Când întorceam plugul, boii mă călcau pe picioare. Începeam să plâng. Omul îmi zicea: „Scoală, ți-a trecut!”. Asta a fost viața mea. A fost greu!

• Care au fost cele mai mari greutăți?

• După război umblam cu ziua, unde găseam de lucru, la Iași, la Vișani, la Bădărău. Și ce făceam? Făceam treabă, nu aveam zdrobitoare. Dormeam pe paie. Era grea viața țăranilor… După o săptămână ne umpleam de păduchi. Așa de mulți… Vezi flanela asta? Dacă o întorceam pe partea asta, treceau pe partea cealaltă. Se făcea negru! (Râde) Veneam acasă, fiebeam apă și opăream păduchii. (Râde iar). Nu…, viața a fost foarte grea! Apoi a venit foametea…
• Cum era o zi cu războiul în preajmă?
• În 1944, în luna lui aprilie, am plecat refugiat. Nu eram îmbrăcat, încălțat și ninsese atât de tare în aprilie…! Era o zăpadă maaaare… În jur nu erau case pe atunci, doar două case. Când am ajuns pe la Firică, era zăpada mare. Am zis să rămânem acolo în acea noapte. Am mers apoi până la Solești. Acolo ne-a cazat într-o casă, eram cam 50-60 de oameni. A doua zi ne-a dus la Valea Mare, unde am stat 2 săptămâni. Cei născuți în 1925 i-a luat militari. Am mers apoi până într-o comună, Sauca, aproape de Bârlad. Acolo am stat vreo două zile. Ne-au spus că vom merge mai departe pe jos, până la Bârlad. Am mers până unde am mers… Era unul, Dumitru al lui Pitac, era cel mai bătrân. Erau și alții. M-am întors apoi cu ei până la Vaslui, unde se făcea rechiziție de cai. Și cei care erau în sală au fost trimiși înapoi acasă. Erau în staul vreo 5-6 cai. Am mers călare până-n Codrești, când se crăpa de ziuă… Vuiau avioanele pe-aici…! Era criză mare. Era armament în tot locul. Puteai găsi tot ce vrei. Proiectile. Înțelegi?

La tanc, când au venit rușii, eram cu vacile pe Cetățuia. Nemții băteau de la movilă cu proiectilele.

• Cum era pe timpul regelui?
• L-am prins pe Carol al II-lea. În plus, ce era? În perioada aceea era bine, mai ales pentru mine, că eu eram învățat cu sărăcia (Râde). Mulți o duceau bine, nu toată lumea era nevoiașă, nu prea erau săraci.
• Mi-am adus aminte, să-ți mai povestesc ceva: aveam vreo 8-9 ani. Mă căpătasem de vreo câțiva bănuți. M-am dus la crâșmă, să-mi dea un kilogram de făină, să facă mama niște turte. Crâșmarul m-a trimis acasă la el. Mă duc acolo. Baba, maică-sa, a măturat o ladă și a adunat vreo două găleți de făină de acolo. Eu acasă nu aveam sită. Mama a făcut turte cu lemn. Așa le-am mâncat! (Râde iar).
• La venirea comunismului cum a fost?
• Nu a fost rău. Cine muncea avea. În schimb, erau mulți șarlatani. Așa era pe timpul acela.
• După Revoluție a fost mai greu?
• N-a fost mai greu – ne obișnuiserăm cu comunismul (Râde). Pentru mine a fost bine. Cât munceam, atât aveam.
• Ce părere aveți despre războiul din Ucraina?
• Este ceva… nu știu. Eu nu știu dacă suprafețele de teren care sunt ocupate aparțin Rusiei sau nu. Asta nu știu… cui aparțin. Cică Putin vrea să ocupe o suprafață mare. Sunt la negocieri, dar nu cred că se înțeleg…
• Dar despre războiul cu israelienii?
• Din Fâșia Gaza… E periculos… Eu nu știu ce caută israelienii acolo. Ce caută ei acolo? Ce au ei de împărțit acolo? Acolo sunt musulmani, ce să facă ei acolo?

• Din punctul dumneavoastră de vedere, ce aduce omului mai mulți ani de viață?

• Viața omului înseamnă de toate. Și bine și rău. În timpul foametei am mers la Timișoara, aveam 20 de ani în 1946 și mergeam cu trenul foamei, așa se numea. Când trenul era prea aglomerat, oamenii ajungeau să stea și pe acoperișul vagoanelor și celor care stăteau pe scări le cădeau oameni în cap. Se țineau legați unii de alții.
• Ce sfat ați da noii generații?
• Lupta vieții să fie liniștită, să fie atenți, să prețuiască tot ce au în jurul lor și cele bune și cel rele. Cele bune să le accepte și cele rele să le cearnă.
• Cum ați cunoscut-o pe soția dumneavoastră?
• Ea este născută la Codăiești, părinții ei s-au despărțit și au venit aici în gazdă la Dura, în Dobrovăț. Ea fiind săracă și eu având aceeași situație materială, m-am gândit să mă căsătoresc cu ea. (Râde).
• Ce ați recomanda cuplurilor din ziua de azi, să nu se despartă?
• Trebuie să fie atenți cu cine se căsătoresc. Căsătoria nu este o joacă, ea trebuie dusă până la capăt. Eu am 75 de ani de căsătorie, din 1951, pe 9 martie, zi de sfinți.
• Bine, nea Costică, ne-a făcut plăcere să povestim cu dvs.! La mulţi ani,cu ocazia celor 75 de ani de căsătorie-Nunta de alabastru.
  
• Vă mulțumesc și vă mai aștept dacă puteți si de ziua mea pe 25 Mai.

„Proiectul jurnalistic presupune identificarea unor oameni-resursă în comunitate, apropiați ca vârstă de nașterea României moderne. Prin urmare, vă invităm să parcurgeţi interviul, nu doar prin exerciţiul lecturii, ci şi prin cel al empatiei şi al imaginaţiei, pentru că frumusețea vârstei bunicilor prezentați este dată de experienţa acumulată, de optimismul și de atitudinea pozitivă, care sunt atât de energizante pentru generația noastră” – ec. Petronela Săcăleanu, coordonatorul proiectului „Oamenii Centenarului”

Nota red: La evenimentul aniversar de luni, 9 martie, de la Dobrovat, pe lângă membrii familiei Rotaru și reprezentanti ai presei, au fost prezenti și consilierii locali Ilie Săcăleanu și Vasile Popistașu, alături de Petronela Săcăleanu, organizatorul intâlnirii cu sărbătoritii.