Sinteza acțiunilor de intervenție desfășurate de ISU Iași în primele 2 luni ale anului 2025

Obiectivul fundamental al activității desfășurate de ISU Iaşi vizează eficientizarea acțiunilor de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență, în vederea menținerii sub control a riscurilor și asigurării stării de normalitate a vieții comunităților umane și este atins prin multitudinea de activități de prevenire și intervenție pentru stingerea incendiilor, descarcerare și prim-ajutor SMURD, salvarea persoanelor și limitarea pagubelor produse de inundații, alunecări de teren, mișcări seismice, epidemii, epizootii, înzăpeziri, secetă, asistența persoanelor aflate în situații critice, intervenția la accidente tehnologice, radiologice, nucleare, biologice sau alte tipuri de calamități naturale sau antropice.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență are în componență un centru operațional, 4 subunități operative și 2 puncte de lucru.
Necesarul de personal se asigură prin instituțiile de formare dedicate: Academia de poliție „Alexandru Ioan Cuza” București – Facultatea de Pompieri și Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești.
Pentru gestionarea situațiilor de urgență, ISU Iaşi îndeplinește următoarele misiuni:
• monitorizare, evaluare, cercetare a cauzelor producerii situațiilor de urgență;
• informare și educare preventivă a populației și avertizare a acesteia, înștiințare a autorităților administrației publice, despre posibilitatea/iminența producerii situațiilor de urgență;
• căutare, descarcerare și salvare a persoanelor;
• evacuare a persoanelor, populației sau bunurilor periclitate, prin asigurarea măsurilor de evacuare, instalarea taberelor de sinistrați, participarea la transportul populației și al unor categorii de bunuri;
• distrugere a zăpoarelor de gheață sau degajare a cursurilor de apă;
• acordare a asistenței medicale de urgență prin module SMURD din cadrul serviciilor de urgență profesioniste;
• asigurare logistică a intervenției structurilor proprii și punere la dispoziția altor structuri, a unor categorii de tehnică, materiale și echipamente;
• stingere a incendiilor;
• decontaminarea populației, cu mijloace specializate și/sau a punctelor de decontaminare personal, tehnică și echipament recunoscute din timp în profil teritorial;
• neutralizare a efectelor materialelor periculoase prin acțiuni de asanare a muniției neexplodate din timpul conflictelor militare.
În cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență funcționează Serviciul Medical de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD), având ca operator aerian structurile de aviație ale Ministerului Afacerilor Interne, în colaborare cu spitalele județene, regionale și cu autoritățile publice locale.
În structura SMURD funcționează echipe integrate de descarcerare, reanimare, specializate în acordarea asistenței medicale și tehnice de urgență, precum și echipe cu personal paramedical, specializat în acordarea primului ajutor calificat.
Misiunile SMURD sunt:
• intervenția la cazurile în care una sau mai multe persoane se află într-o situație cu risc vital din cauza unei îmbolnăviri acute sau accidentări;
• intervenția la cazurile care necesită acordarea primului-ajutor într-un interval scurt de timp;
• intervenția la cazurile care necesită descarcerarea sau alte operațiuni de salvare;
• asigurarea protecției medicale pentru personalul echipelor de intervenție ale ISU la misiunile specifice cu risc de accidentare;
• intervenția la accidente colective și calamităţi.
De la începutul anului, în cele două luni de zile au fost convocați peste 155 de persoane (șefi SVSU/SPSU, cadre tehnice, inspectori de protecție civilă). Au fost efectuate instruiri cu peste 3600 de persoane (personal clerical, salariați de la obiective economice, preșcolari, elevi, studenți etc.).
Cu ocazia Zilei Protecției Civile au fost efectuate exerciții de evacuare pe diferite situații de urgență.
În primele două luni din anul 2025, în zona de competenţă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Iaşi au fost înregistrate 2.416 situaţii de urgenţă, în scădere cu 17,12% faţă de perioada similară a anului 2024 (2.915 intervenţii).
De asemenea, au mai fost înregistrate 150 de alte situaţii (alarme false, deplasări fără intervenţie sau forţele au fost întoarse din drum).
Ar putea fi o imagine cu 5 persoane, redacţie şi text
Distribuția cauzelor incendiilor
– Coșuri, burlane de fum defecte – 55, reprezentând 36,42%;
– Foc deschis în spaţii închise/deschise – 34, reprezentând 22,52%;
– Echipamente electrice defecte/improvizate – 23, reprezentând 15,23%;
– Fumatul – 11, reprezentând 7,28%;
– Acţiuni intenționate – 10, reprezentând 6,62%;
– Aparate electrice sub tensiune – 6, reprezentând 3,97%;
– Mijloace de încălzire nesupravegheate, improvizate, defecte – 4, reprezentând 2,65%;
– Cenușă, jar sau scântei – 3, reprezentând 1,99%;
– Jocul copiilor cu focul – 1, reprezentând 0,66%;
– Defecțiuni tehnice de exploatare – 2, reprezentând 1,32%;
– Explozie urmată de incendiu – 1, reprezentând 0,66%;
– Accident urmat de incendiu – 1, reprezentând 0,66%.
Sunt 1.908 cazuri de urgenţă asistate de S.M.U.R.D. (78,97%), din care:
– 1873 intervenţii medicale;
– 3 intervenţii pentru descarcerare;
– 32 alte intervenții S.M.U.R.D.
– Sunt 30 de misiuni pirotehnice (în creștere cu 76,4% faţă de perioada similară din anul precedent – 17 intervenţii.
– 27 de misiuni pirotehnice de asanare: – proiectile = 38 buc, grenade = 6 buc, bombe = 126 buc, alte muniții = 79 buc. Suprafaţa asanată a fost de 3.160 mp.
– 3 misiuni pirotehnice de distrugere).
Timpul mediu de răspuns pentru echipajele de stingere a fost de 14’44”, în scădere cu 18” faţă de perioada similară din anul 2024. În mediul urban timpul mediu de răspuns a fost de 7’37” iar în mediul rural de 18’43”.
Timpul mediu de răspuns pentru echipajele SMURD a fost de 15’51’’, în creștere cu 48’’ faţă de perioada similară din anul 2024. În mediul urban timpul mediu de răspuns a fost de 09’43” iar în mediul rural de 21’43”.
Timpul mediu de intervenţie pentru echipajele de stingere a fost de 1h 15’ iar pentru echipajele SMURD de 1h 08’.
Pe timpul intervenţiilor (altele decât SMURD) au fost salvate 175 persoane, iar la intervenţiile SMURD au fost asistate medical 1.968 persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.