În data de 8 martie 2024, în ședința Consiliului local de la Dobrovăț a fost adoptată o hotărâre de consiliu mai mult decât dubioasă.
Este vorba despre Hotararea nr. 29, prin care se aprobă demararea procedurii de concesionare a unei suprafețe de teren, aflat în domeniul privat al comunei, în vederea realizării unei sali de evenimente.
Implicarea lui Cătălin Martinuș în această procedură este dovedită de menționarea în cuprinsul hotărârii a unui referat de aprobare semnat de primar, înregistrat sub nr. 59/2024.
Ciudat este că hotărârea nu prevede suprafața de teren care urmează a fi concesionata și nici nu oferă amanunte referitoarea la investitorul care intenționează să construiască sala de evenimente.

Legea este încălcată evident și prin lipsa unui studiu de oportunitate, care este obligatoriu în astfel de situații.
Potrivit Codului Administrativ, iniţiativa concesionării trebuie să aibă la bază efectuarea unui studiu de oportunitate care să cuprindă, în principal, următoarele elemente:
a) descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat;
b) motivele de ordin economic, financiar, social şi de mediu, care justifică realizarea concesiunii;
c) nivelul minim al redevenţei;
d) procedura utilizată pentru atribuirea contractului de concesiune de bunuri proprietate publică şi justificarea alegerii procedurii;
e) durata estimată a concesiunii;
f) termenele previzibile pentru realizarea procedurii de concesionare.
Totodată, hotărârea nu menționează cu ce număr de voturi a fost adoptată.
Primarul Martinuș a mai fost cercetat în trecut pentru o serie de fapte penale săvârșite în timpul mandatelor în fruntea comunei, astfel încât e obișnuit să dea cu subsemnatul, așa cum o va face probabil și în acest caz.
Prefectul Bogdan Petru Cojocaru ii va atrage atentia pentru nelegalitatea actului emis?
De asemenea, șeful lui pe linie de partid, Bogdan Petru Cojocaru, în calitate de prefect, ar putea să îi atragă atenția despre nelegalitatea actului emis și să il scutească de bătăi de cap în viitor.
De la Primăria Dobrovăț am primit acest punct de vedere:
„În acest moment nu au fost demarate proceduri de licitație și nici nu intenționăm a efectua astfel de proceduri în baza acestei ( prime) hotărâri. A fost aprobată doar declararea intenției de a derula o astfel de procedură. În baza acestei hotărâri am emis anunț prin care solicităm scrisori de intenție. Nu cunoaștem în acest moment dacă există un interes real pentru realizarea de astfel de investiții în zona noastră.
În acest context, pentru a evita declanșarea procedurii ( care ar presupune cheltuieli din bugetul local , precum evaluări , studii etc,), am decis ca mai întâi să ne declarăm intenția și abia apoi, și în funcție de rezultatul acestei proceduri, să efectuăm demersurile și procedurile legale necesare unei concesionări prin licitație publică deschisă. Abia la declanșarea acelor demersuri legale se va stabili prin hotărâre de consiliu local suprafața și amplasamentul, apoi se vor întocmi studii, evaluări etc.”
Deci, asa cum specificam mai sus, studiul de oportunitate daca ar fi existat, ar fi lamurit si temerea cu interesul pentru aceasta investitie si multe alte intrebari.


























Ce vrajeli pe Martinus. Cum adica , el face un sondaj sa vada care investitie merge? Si pt asta se da hotarare de consiliu local? Daca merge, merge. Si popandaii aia de consilieri voteaza orice gugutarie de-a lui Martinus? Nici n-a ajuns bine la psd si gata o da pe golanii ca ei… I s-a facut de parnaie.
[…] Se pregătește un tun la Dobrovăț? Primarul Martinuș ticluiește niște documente […]