S-a semnat acordul de cooperare dintre Asociația Regională ARSACIS și Asociația de Dezvoltare Intracomunitară (ADI) Ungheni

Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, împreună cu primarul municipiului Ungheni, Vitalie Vrabie, au semnat acordul de cooperare dintre Asociația Regională ARSACIS și Asociația de Dezvoltare Intracomunitară (ADI) Ungheni pentru delegarea gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare.
„Am semnat, împreună cu primarul municipiului Ungheni Vitalie Vrabie, acordul de cooperare dintre Asociația Regională ARSACIS și Asociația de Dezvoltare Intracomunitară (ADI) Ungheni pentru delegarea gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare.

Operatorul nostru de apă și canalizare, ApaVital, a devenit, acum trei ani, primul operator regional transfrontalier, iar raionul Ungheni este unul dintre cele patru raioane în care asigurăm alimentarea cu apă potabilă.
Pe noi ne bucură foarte mult că avem această posibilitate, ca prin investițiile statului român prin compania ApaVital, să sprijinim Republica Moldova și să asigurăm accesul la resurse vitale fraților noștri de peste Prut. Ne dorim ca prin toate celelalte investiții să sprijinim relația bilaterală dintre România și Republica Moldova și să ne continuăm împreună parcursul proeuropean.
Mă bucur că ne-au fost alături și președintele raionului Ungheni, Dionisie Ternovschi, autorități și reprezentanți ai Parlamentului României și Republicii Moldova” , a mentionat presedintele Consiliului Judetean Iasi, Costel Alexe.
Ar putea fi o imagine cu 4 persoane şi text
A fost o întâlnire de mare importanță. Am avut un dialog profesionist și cald, în care am convenit pentru acțiuni comune în curând, astfel continuăm să construim prin colaborare.
Mulțumim echipei din Iași pentru deschidere!”, a spus Vitalie Vrabie, primarul municipiului Ungheni.
Acest parteneriat are ca scop delegarea gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare, contribuind astfel la o infrastructură modernă și eficientă pentru cetățenii din ambele regiuni.
Este un angajament clar pentru dezvoltare durabilă, servicii publice mai bune și o integrare reală între România și Republica Moldova. O colaborare care aduce beneficii directe oamenilor și care deschide drumul spre noi proiecte comune!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.