13.5 C
Iași
duminică, septembrie 13, 2026
Acasă Local Rezultatele obţinute de poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Iași în anul...

Rezultatele obţinute de poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Iași în anul 2025

În anul 2025, polițiștii Serviciului pentru Imigrări al Județului Iași au desfășurat o activitate intensă și complexă în domeniul reglementării șederii străinilor, accesului pe piața muncii, combaterii șederii ilegale și al muncii nedeclarate, precum și în procesul de digitalizare a serviciilor oferite cetățenilor.

 Gestionarea șederii și rezidenței străinilor

Pe parcursul anului 2025, la nivelul Serviciului pentru Imigrări al Județului Iași a fost gestionată activitatea de ședere și rezidență pentru 10.151 de persoane, dintre care:

  • 195 provin din state terțe, cele mai reprezentative fiind Bangladesh, Nepal, Sri Lanka, Tunisia, Maroc, Israel, India, Vietnam și Republica Moldova;
  • 956 sunt cetățeni ai Uniunii Europene, majoritatea din Franța, Italia, Germania, Belgia, Olanda, Elveția și Spania.

Principalele motive pentru care cetățenii străini au ales România, implicit Județul Iași, au fost:

  • posibilitatea de a urma studii în cadrul universităților acreditate din municipiul Iași;
  • accesul pe piața muncii;
  • desfășurarea unor activități religioase, profesionale sau de voluntariat;
  • reunificarea familiei pentru străinii care sunt membri de familie ai cetățenilor români sau străini stabiliți în România ca și sponsori.
Pentru reglementarea șederii acestora, polițiștii de imigrări au emis:
  • 729 de permise de ședere, dintre care:
  • 686 pentru ședere temporară;
  • 43 pentru ședere pe termen lung;

Au fost eliberate: 

  • 531 de certificate de înregistrare;
  • 11 cărți de rezidență permanentă pentru cetățenii Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene.

Totodată, în perioada de referință, la nivelul Serviciului pentru Imigrări al Județului Iași au fost:

  • emise 460 de permise de protecție temporară pentru cetățenii ucraineni;
  • realizate 348 de reemiteri ale acestor permise.
Accesul pe piața muncii

 În ceea ce privește accesul străinilor pe piața muncii din România, au fost:

  • înregistrate 6 cereri pentru avize de angajare;
  • emise 519 avize;
  • respinse 471 de cereri, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale.
  • 16 in curs de solutionare

 De asemenea, au fost înregistrate și soluționate:

  • 104 invitații pentru cetățeni din state terțe;
  • 43 de cereri de reîntregire a familiei.
 Combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate

 Combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate a constituit o prioritate pentru polițiștii de imigrări din Județul Iași. În acest sens, au fost organizate 27 de controale specifice, în urma cărora:

  • 15 cetățeni străini au fost depistați în situații ilegale, cei mai mulți proveneau din:
  • Pakistan – 5 persoane;
  • Nepal – 4 persoane;
  • Republica Moldova – 3 persoane;
  • diferența fiind din alte state
 Măsuri de îndepărtare de pe teritoriul României

 În anul 2025, polițiștii de imigrări au emis 43 de decizii de returnare cu termen de plecare voluntară, de 15 sau 30 de zile, astfel:

  • 16 pentru ședere ilegală;
  • 12 ca urmare a anulării dreptului de ședere sau revocării vizei de intrare;
  • 5 pentru refuzarea prelungirii dreptului de ședere.

În perioada de referință:

  • nu au fost emise decizii de returnare sub escortă ca urmare a finalizării procedurii de azil;
  • au fost emise 10 decizii de returnare sub escortă ca urmare a riscului de sustragere;
  • 2 persoane, cetățeni din SUA și Palestina, au fost introduse în centrele de custodie publică, până la îndepărtarea de pe teritoriul României.

 Ca urmare a emiterii deciziilor de returnare, față de 24 de cetățeni străini a fost instituită măsura nepermiterii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene, pentru perioade cuprinse între 6 luni și 5 ani, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

 Sancțiuni aplicate

 Pentru nerespectarea legislației în domeniul migrației și al muncii nedeclarate, polițiștii de imigrări au aplicat:

  • 190 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 400 de lei.
 Digitalizarea serviciilor

 

Un element important în activitatea Serviciului pentru Imigrări al Județului Iași în anul 2025 l-a constituit digitalizarea proceselor administrative.

Astfel avizele de angajare sunt emise și semnate exclusiv în format electronic, fiind transmise direct către solicitanți, iar programările pentru depunerea cererilor se realizează doar online, fapt ce a condus la reducerea timpilor de așteptare și la simplificarea procedurilor administrative.

Prin activitatea desfășurată în anul 2025, polițiștii Serviciului pentru Imigrări al Județului Iași au contribuit direct la creșterea gradului de siguranță, la respectarea legislației în domeniul migrației și la eficientizarea relației cu beneficiarii serviciilor. Activitatea polițiștilor de imigrări din Județul Iași a avut un impact direct asupra siguranței și respectării legislației în domeniu. Prin eforturile lor, atât cetățenii români, cât și cei străini beneficiază de un sistem mai eficient și transparent.


    

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.