Mai multe sesizări au ajuns la Jurnalul de IAȘI cu privire la posibilă mită electorală în zona Grozești, atât din partea primarului George Cristea, cât și a viceprimarului Mihai Podaru. Și mai grav este că oamenii acuză că se folosesc produse expirate, fapt ce a dus deja la internarea în spital a unei persoane, azi noapte.
Oamenii spun că în acestă perioadă, la magazinul patronat de ginerele viceprimarului Mihai Podaru sunt oferte mai ceva ca de Black Friday. Secretul din spatele acestor oferte de neratat ar fi faptul că se apropie alegerile, iar aceștia încearcă să mascheze mita electorală oferind produse la preț de chilipir. Însă, spun oamenii că unele produse sunt expirate.
Așa se ține campania electorală la Grozești – se cumpără voturi cu produse din … epoca de piatră, iar mita electorală se strică la fel de repede precum produsele și promisiunile electorale.
Aspect greu de înțeles este faptul că la magazinul în cauză neregulile sunt vizible cu ochiul liber și spre indignarea localnicilor, niciun organ de control nu a luat măsuri până în acest moment. Nici Poliția care a fost chemată de mai multe ori când magazinul era în unele nopți club cu discotecă. Vom reveni cu detalii despre această activitate
„Un om din satul Colțu-Cornii, comună Grozești a cumpărat la oferta în ziua precedentă de la magazinul din localitate administrat de Chiciug Florin (ginerele viceprimarului PSD Podaru Mihai), 2 cofraje de ouă, produsele fiind probabil expirate. Nu este primul caz când la acest afacerist se vând produse expirate, alți localnici susțin că majoritatea produselor perisabile sunt cu termenul de valabilitate expirat. Cei din familie spun că omul a fost luat cu salvarea și unul din casă zice că a spart un ou din cele cumpărate și avea negru în interior”, se arată în reclamație.
Că ouăle au fost oferite în scop de mită electorală sau să se scape de ele cât mai repede, n-am aflat încă în mod clar, însă am aflat că acest magazin din satul Colțu Cornii-Grozești este folosit de viceprimarul Mihai Podaru pentru a-și cinsti alegătorii cu băuturi alcoolice. De o calitate îndoielnică zic cunoscătorii.
Un pahar corect în schimbul unui vot prețios – crede primarul Cristea

Primarul George Cristea folosește aceeași rețetă, doar că zona lui de acțiune este în satul Grozești. Acesta își ademeneste votanții la un bar din centrul satului Grozești, oferindu-le un pahar corect în schimbul unui vot prețios.
Coincidență sau nu, și acest magazin/bar este evitat de autoritățile de control pentru că proprietarul este polițistul Ilie Rădianu – șeful Postului de Poliție Răducăneni – vechi prieten cu primarul Cristea George. Și acest magazin sfidează legislația în vigoare, dar controalele se pare că-l ocolesc cu brio. Vom afla de ce!
Promisiuni electorale alaturi de produse expirate, alcool la crasma si lucrari agricole gratis…
Sub influența alcoolului oferit, primarul George Cristea -în satul Grozești și viceprimarul Mihai Podaru -în satul Colțu-Cornii, oamenii devin vulnerabili și dispuși să asculte promisiunile electorale. Usor de manipulat cred ofertantii.
La Grozesti, promisiunile electorale sunt doar vorbe-n vânt și nu ajung la stadiul de fapte. Atunci când banii bugetului local ajung la firmele de casă (firma fratelui, firma vărului, firma nepotului), nu mai rămân bani pentru proiectele comunității.
Și ce faci să mai convingi încă o dată electoratul dacă n-ai făcut nimic din ce-ai promis?
Dai produse expirate, mai dai o bere, mai faci o lucrare agricolă gratis… scopul scuză mijloacele. Si uite-asa se ajunge la o comuna cu 3 sate fără un teren de sport pentru elevi, fără o sală de sport, fără un spațiu de joacă.
UPDATE: Intr-adevar, Salvarea l-a dus la UPU Iasi pe Stefan Teleman (61 de ani) din Coltu Cornii-Grozesti.
Vom reveni.
























