Președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, a participat la Bruxelles la o ședință de lucru importantă cu reprezentanții DG Regio.
Întâlnirea a fost dedicată dialogului direct între autoritățile locale din România și oficialii Comisiei Europene.
„Împreună cu reprezentanții ACoR, AOR, AMR și UNCJR, am abordat teme esențiale pentru viitorul investițiilor europene în România:
Obstacole concrete în derularea proiectelor cu fonduri europene;
Disfuncționalități în coordonarea între autoritățile locale, autoritățile de management și ministere;
Propuneri de simplificare pentru perioada de programare post-2027;
Nevoia de finanțare în etapele de pregătire a proiectelor;
Lecții învățate privind SIDU și dezvoltarea Zonelor Urbane Funcționale.
Un dialog util, necesar și așteptat, în care am discutat din nou despre importanța sprijinirii autorităților locale pentru o absorbție eficientă și coerentă a fondurilor europene”, a declarat președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.
La întâlnire au participat Sofia Alves – Director pentru Consolidarea Capacității Administrative și Implementarea Programelor II, Krzysztof Kasprzyk – Team Leader pentru România și Deputy Head of Unit, Irina Sofletea – Manager program și Dl. Haroun Khalid – Manager program.

„Ca membru al COR și reprezentant al unei autorități locale implicate activ în tranziția verde, subliniez un lucru: nu putem vorbi despre neutralitate climatică fără să punem regiunile și orașele în centrul acestei tranziții.
La nivelul județului Iași, ne lovim de două probleme mari:
Pe de o parte, nevoia de finanțare coerentă, previzibilă și adaptată realităților locale, în special pentru regiunile mai puțin dezvoltate sau rurale, care adesea nu au capacitatea tehnică sau instituțională a marilor centre urbane.
Pe de altă parte, dificultatea de a atrage capital privat în proiecte de infrastructură verde, în lipsa unor mecanisme flexibile de parteneriat public-privat și a unei clarități în reglementare.
Sprijin cu toată convingerea ideea că autoritățile locale și regionale trebuie incluse de la început în discuțiile despre tranziția către o Europă curată. Pentru că știm ce ne trebuie, știm ce putem face, iar dacă vrem rezultate, deciziile trebuie luate împreună. Este o chestiune de eficiență, nu doar de reprezentare”, a declarat președintele CJ, Costel Alexe.

























