13.3 C
Iași
duminică, septembrie 13, 2026
Acasă Administratie Peste 400 de elevi învață într-o școală modernizată recent

Peste 400 de elevi învață într-o școală modernizată recent

Școala Gimnazială ”Axinte Uricariul” din comuna Scânteia, unde învață peste 400 de elevi, a fost complet reabilitată cu fonduri primite de primărie prin PNDL.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi text

Modernizarea corpului A al unității de învățământ a inclus renovarea sălilor de clasă și amenajarea unor laboratoare dotate cu echipamente de ultimă generație. A fost finalizată, de asemenea, sala de sport din curtea școlii, un proiect desfășurat în parteneriat cu Compania Națională de Investiții. Copiii vor avea astfel posibilitatea să facă orele de educație fizică atât în interiorul sălii de sport, cât și pe terenul sintetic de sport inaugurat toamna trecută.

Ar putea fi o imagine cu masă şi în interior

“Îl felicit pe primarul Mihai Darabana pentru eforturile sale de a dezvolta comuna și de a oferi celor 400 de elevi o șansă la educație de calitate. Comuna Scânteia este un exemplu de bună-practică pentru întregul județ, iar performanța administrativă se vede cu ochiul liber. Îmi doresc să văd cât mai mulți copii din județ învățând în condiții similare, iar Consiliul Județean Iași va susține orice inițiativă pentru a dezvolta infrastructura școlară”, a declarat președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.

Ar putea fi o imagine cu studiu

„Mult succes, dragi elevi! Bine ați revenit la școală! Umpleți zidurile cetății cu zâmbete și veselie!
Mult succes, stimați profesori! Bucurați – vă de un nou început! Dăruiți cunoaștere elevilor dumneavoastră!

Mulțumim echipei extraordinare care a stăruit prin muncă, a făcut ca un vis să devină realitate!Bucurați-vă de rezultate!”, a transmis Viorela Mihaela Cârlescu, director la Școala Gimnazială „Axinte Uricariul” Scânteia.

Ar putea fi o imagine cu 7 persoane

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.