
UPDATE: Avocatul Daniel Atasiei a statde vorba cu jurnalistii despre reținerea proprietarului Vanbet, Fănel Bogos.
„Domnul Bogos a fost anunțat despre faptul că este acuzat de câteva infracțiuni, însemnând cumpărare de influență, instigare, complicitate la activități de șantaj. Se pare că este un război, domnia sa apreciază că este o victimă a activității DSV-ului, care l-a controlat și îl controlează la sânge. Cred că, în urma acestor discuții, s-a născut acest dosar. Se vorbește de o cumpărare de influență. Nu a dat declarații, se consideră nevinovat, a spus lucrul acesta unui procuror.
În acuzația care mi-a fost prezentată nu apare niciun fel de mențiune cu referire la numele domnului premier. Foarte puțin din dosarul acesta ne-a fost adus la cunoștință. Domnul Bogos a fost reținut, are un mandat de reținere de 24 de ore, probabil de mâine va fi o propunere de arestare preventivă la tribunal și i se va face apel. Firma Vanbet a fost cea vizată. El este un producător destul de important pe piața cărnii, a avut mai multe solicitări, propuneri, sugestii de preluare a firmei sale de către alte persoane și, din punctul de vedere al domniei sale, de aici i se trage tot acest dosar. Mă aștept să fie un dosar construit de ceva vreme. S-ar fi încercat schimbarea domniei sale, nu știu exact ce reiese din dosar, dar urmează să vedem”, a transmis avocatul Daniel Atasiei.
UPDATE: Omul de afaceri Fănel Bogos a fost scos cu catuse din sediul DNA Iasi si retinut pentru 24 de ore. Fănel Bogos este acuzat de șantaj și cumpărare de influență.
Acțiunea coordonată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași, vizează o adevărată încrenătură de personaje adunate în jurul omului de afaceri Fănel Bogos, fiind vorba despre foste cadre militare, cu legături în Armată și servicii secrete (SRI, SIE), la foști procurori DNA. Toti sunt suspectati de o serie de infracțiuni grave, printre care trafic de influență, șantaj, dare de mită și folosirea abuzivă a influenței.
Dosarul ar avea legătură directă cu încercarea lui Fănel Bogos de a interveni pe lângă autorități pentru a scăpa de sancțiunile date firmei sale de către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui .
Intervențiile ar fi avut loc după ce, în urma unor controale, ar fi fost depistate loturi de carne de pasăre contaminate cu Salmonella, care erau destinate comercializării, iar sancțiunile primite l-ar fi împiedicat pe Bogos să mai primească subvențiile de la stat.
Conform unor surse judiciare, omul de afaceri ar fi folosit influența unor funcționari publici cheie, recurgând la presiuni și promisiuni financiare pentru a obține foloase necuvenite și a evita restricționarea sau oprirea activității comerciale.
Toate cele 10 persoane vizate în dosar, printre care s-ar afla și generalul SIE în rezervă Nicolae Iana, fostul procuror militar DNA Vasile Doană și doi rezerviști din SRI, sunt acuzate de fapte prevăzute de Legea 78/2000 privind combaterea corupției. Audierile sunt programate să aibă loc în cursul zilei de astăzi la sediul DNA Iași, urmând ca procurorii să decidă dacă vor cere măsuri preventive.
Fănel Bogos nu este la prima confruntare cu justiția. Omul de afaceri a mai fost anterior condamnat cu suspendare pentru dare de mită. De asemenea, în urmă cu doar câteva săptămâni, în luna octombrie 2025, a fost reținut sub acuzația de ucidere a unui animal.