Sâmbătă, 14 octombrie, Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași a găzduit o nouă ediție a „Serii Valorilor”, moment tradițional al Sărbătorilor Iașului dedicat omagierii personalităților locale și naționale. Ca și în anii trecuți, în cadrul Serii Valorilor primarul Mihai Chirica le-a înmânat acestora mai multe categorii de premii.
„Se spune că valoarea este cel mai important țel al unei vieți împlinite! Să fii mereu mai bun – iată cea mai nobilă misiune a unui om adevărat!
Ca în fiecare an, Iașul este recunoscător personalităților care ne fac să fim mândri; personalităților care ne ajută să privim în viitor; personalităților care ne arată cum să devenim mai buni, mai drepți, mai frumoși.
Nu puteam alege o zi mai potrivită decât aceasta pentru a cinsti cele mai mari personalităţi ale oraşului nostru! Sfânta zi de 14 octombrie este una dintre cele mai importante sărbători ale românilor de pretutindeni!
Desfășurată sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva, precum și sub semnul celor 615 de ani de atestare documentară a Iașului, «Seara Valorilor» i-a adus pe scenă și i-a premiat pe ieșenii, dar și pe prietenii Iașului care s-au remarcat prin gesturi și fapte deosebite de-a lungul ultimilor ani în domeniile lor de activitate.
Iașul s-a mândrit întotdeauna cu personalitățile pe care le-a dăruit țării și lumii. Nu există domeniu în care ieșenii să nu fi excelat. De la cultură la economie, de la sport la cercetare, de la educație la artă, Iașul a fost mereu un izvor nesecat de oameni mari. E ceva în substanța acestui pământ care plămădește români de soi bun!
Aşadar, vă invit să-i cunoaştem și mai ales să-i recunoaştem pe cei mai valoroşi oameni ai cetăţii Iaşului!”, a transmis primarul Mihai Chirica.

Lista premiilor oferite în cadrul acestei ediții a Serii Valorilor:
1. Premiul pentru excelență în educație
• Echipa de robotică Peppers a Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași
• Prof. Raluca Mariana Cozma, director al Școlii Gimnaziale „Ion Ghica” Iași
• Ligia Deca, ministrul Educației
2. Premiul pentru excelență în sănătate
• Prof. univ. dr. Adrian Covic
3. Premiul pentru excelență artistică
• Emma-Andreea Paveliuc
• lect. univ. dr. Maria Bilașevschi
4. Premiul pentru excelență în afaceri
• Amazon Development Center Romania – Cristian Josan, Manager General
• Microsoft România, Filiala Iași – Mihai Dodoloi, Site Lead
• Fiterman Pharma – Patricia Fiterman, Director General
5. Premiul pentru excelență în sport
• Miruna Lehaci
• Ema Obadă
• Nicolae Cazacu
• Maria Anistoroaei
• Patricia Cireș
• Leo Grozavu
6. Premiul pentru curaj și implicare civică
• General Dan Paul Iamandi – Inspector general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență
• Colonel Claudiu-Mădălin Tamaș – Comandantul Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” Iași
• Colonel Cosmin Chesaru – Inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași
• Comisar-șef Florin-Gheorghe Gavriluță – Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră
• Inspector principal Vasile-Valentin Resmeriță – Inspectoratul de Poliție Județean Iași
• Ioan Pal – Poliția Locală Iași
• Asociația Iași.Travel – Clementine Coedes, membru al Consiliului Director
• Fundația Emmaus – Director Gelu Nichițel
7. Premiul Pogor (acordat de Academia Română – Filiala Iași)
• prof. univ. dr. Cătălin Tănase
8. Premiul „Vanda Condurache” pentru jurnalism (acordat de domnul prof. univ. dr. Daniel Condurache)
• David Lowen
9. Premiul pentru excelență în jurnalism
• Lucian Bălteanu (post mortem)
• Petru Frăsilă
10. Cetățeni de Onoare
• Titel Popovici (post mortem)
• prof. univ. dr. Ioan Sandu
























