Astăzi la Instituția Prefectului – Județul Iaşi a avut loc ceremonia de depunere a jurământului pentru funcția de prefect al județului. Constantin Felix Guzgă este noul prefect de Iași. Acesta a fost șeful Cancelariei Prefecturii și purtătorul de cuvânt al instituției.

„Este o mare onoare și responsabilitate să fiu numit de Guvernul României in functia de prefect al judetului în care m-am născut și locuiesc. Am început în urmă cu mai mai bine de doi ani un parteneriat alături de Bogdan Cojocaru și vom continua acest parteneriat care vizează proiectele Iașului și menținerea unui dialog corect si onest cu toți actorii sociali în beneficiul tuturor ieșenilor.
Institutia Prefectului va fi în continuare o instituție deschisă, aproape de comunitățile locale și de marile proiecte de investiții ale județului nostru.
Obiectivele pentru perioada următoare sunt legate de organizarea alegerilor din iunie și menținerea unui calendar strâns în ceea ce privește implementarea proiectului de reabillitare energetica a Palatului Administrativ, proiect finanțat prin PNRR.
Multumesc tuturor celor care mi-au acordat increderea lor!”, a declarat Felix Guzgă, noul prefect de Iasi.

„Am renunțat la funcția de prefect al județului Iași pentru a mă dedica proiectelor ieșenilor dintr-o postură diferită”
„Cu toată recunoștința față de fiecare moment și provocare pe care le-am întâmpinat în cei doi ani și patru luni în funcția de prefect al județului Iași, am luat o decizie dificilă, dar necesară. Am renunțat la funcția de prefect al județului Iași pentru a mă dedica proiectelor ieșenilor dintr-o postură diferită.
Această perioadă a fost caracterizată de un angajament fără rezerve pentru binele comunității și pentru promovarea intereselor tuturor ieșenilor.
Am avut privilegiul de a colabora strâns cu institutiille Ministerului Afacerilor Interne, în special în momente critice precum pandemia de Covid-19 sau criza refugiaților din Ucraina. Am fost prezenți la fiecare pas pentru a asigura siguranța și protecția cetățenilor în fața situațiilor de urgență, fie că a fost vorba de fenomene meteo extreme sau alte situații de risc.
Imi exprim recunostinta fata de fiecare perrsoana si institutie cu care am colaborat in calitate de prefect al județului Iași. Rămân aproape de tot ceea ce înseamnă dezvoltarea județului nostru și la fel de implicat pentru implementarea proiectelor ieșenilor”, a declarat fostul prefect Bogdan Petru Cojocaru.
De remacat că Bogdan Petru Cojocaru nu a mulțumit și presei care, indiferent dacă a scris ce i-a convenit sau ce nu i-a convenit, tot promovare se cheamă.
























