Consiliul Județean Iași s-a întrunit astăzi, 25 mai 2026, în ședință ordinară, adoptând o serie de proiecte de hotărâre fundamentale, menite să genereze un impact direct și pe termen lung asupra calității vieții locuitorilor din întregul județ. Hotărârile adoptate vizează modernizarea infrastructurii medicale de anvergură regională, consolidarea procesului de digitalizare în educație, performanța economică a infrastructurii de transport, precum și extinderea rețelei de servicii sociale destinate categoriilor vulnerabile.
O prioritate majoră a administrației județene rămâne sănătatea copiilor, sens în care plenul Consiliului Județean a aprobat actualizarea devizului general și a indicatorilor financiari pentru proiectul de extindere a Ambulatoriului de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria”. Valoarea totală a proiectului este de 27,7 milioane de lei. Această nouă clădire va dispune de 22 de cabinete medicale moderne, urmând să deservească anual peste 140.000 de copii din toate județele Moldovei. Adoptarea acestei hotărâri reprezintă un pas procedural obligatoriu pentru demararea efectivă a celor 14 luni alocate execuției lucrărilor.
Tot în sectorul medical, au fost actualizați indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea Laboratorului de Microbiologie din cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Cuza Vodă”. Proiectul beneficiază de o finanțare totală de 5,6 milioane de lei, din care suma de 4,7 milioane de lei reprezintă fonduri europene nerambursabile. Dincolo de valoarea financiară, miza acestei investiții este una vitală, dotarea laboratorului cu echipamente de ultimă generație permițând reducerea timpului de identificare a bacteriilor și a infecțiilor nosocomiale de la câteva zile la doar câteva minute sau ore, fapt ce va contribui direct la salvarea vieților nou-născuților prematuri.
„Astăzi am votat proiecte care merg direct în viața de zi cu zi a ieșenilor. Vorbim despre investiții majore în sănătate, dotăm laboratoare și extindem ambulatorii pentru ca toți copiii din regiunea noastră să fie tratați rapid și în cele mai bune condiții. În plus, trimitem în școli mii de calculatoare și monitoare prin cel mai mare proiect de digitalizare din țară, pentru ca elevii să învețe de pe echipamente moderne chiar din această toamnă. Administrația înseamnă însă și grijă pentru oameni, așa că noi continuăm să fim alături de copiii din medii defavorizate prin parteneriatul cu Festivalul INIMO, sprijinim persoanele cu dizabilități prin echipe mobile destinate recuperării la domiciliu a 60 de persoane adulte cu dizabilități și punem la bătaie 2 milioane de lei pentru proiectele societății civile. Dezvoltăm Iașul pe toate planurile, dar cel mai important este că o facem cu empatie și solidaritate” , a precizat Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.
Consiliul Județean Iași a intrat în etapa logistică finală a proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din județul Iași” finanțat prin PNRR, acesta fiind cel mai mare proiect derulat de vreun consiliu județean din țară, cu o investiție totală de 100 de milioane de lei.
Plenul a aprobat darea în folosință gratuită a mii de echipamente IT performante (calculatoare și monitoare) direct către primăriile din județ și școlile speciale din subordinea proprie. Măsura va permite elevilor să își desfășoare activitatea în laboratoare complet digitalizate chiar din acest an școlar.
Tot în plenul ședinței de astăzi, Consiliul Județean Iași a reconfirmat sprijinul acordat comunității prin alocarea sumei de 100.000 de lei Asociației „Glasul Vieții”, coordonată de părintele Dan Damaschin. Fondurile vor asigura cofinanțarea Festivalului INIMO, un eveniment cu un puternic impact regional. Prin intermediul acestui proiect, peste 10.000 de copii din familii defavorizate din județul Iași vor primi haine, încălțăminte și ghiozdane complet echipate pentru a putea începe noul an școlar cu demnitate.
În final, administrația județeană vine cu o veste excelentă pentru sectorul asociativ. Toți actorii societății civile care dețin inițiative valoroase pentru comunitate sunt invitați să depună dosare pentru finanțări nerambursabile în baza Legii 350/2005. Consiliul Județean Iași a dat oficial startul sesiunii de depunere a proiectelor, bugetul total alocat pentru acest an fiind de 2 milioane de lei, iar termenul limită pentru transmiterea dosarelor este data de 26 iunie 2026.


























