13.5 C
Iași
duminică, septembrie 13, 2026
Acasă Deschidere Moș Crăciun la copiii dintr-un sat de pe malul Prutului

Moș Crăciun la copiii dintr-un sat de pe malul Prutului

În această dimineață, copiii de la Frăsuleni (comuna Victoria) au primit vizita lui Moș Crăciun. În biserica micuță ca din povești, 40 de copii cu vârste între 3 și 15 ani au cântat colinde sub îndrumarea preotului Ciprian, iar Moș Crăciun a răsplatit pe fiecare cu câte un cadou.

Jurnalul de IAȘI (www.jurnaluldeiasi.com) l-a însoțit astăzi pe Moș Crăciun la 40 de copii din satul Frăsuleni, comuna Victoria pentru a le duce daruri. Copiii, cu mic, cu mare îl așteptau în micuța biserică, unde deja făcuseră repetiții cu părintele Ciprian. Minispectacolul de colinde a fost urmărit de părinții prezenți să-i incurajeze pe copii și bineînțeles de Moș Crăciun, care nu a ezitat să-i aplaude și să le dea câte un cadou. Emoțiile au fost vizibile, cei mai mici dintre copii fiind curioși să-l atingă pe Moș Crăciun, să-l întrebe unde-i sunt renii și să facă poze cu el.

De apreciat gestul făcut pentru cei 40 de copii de către Romeo Toma și prietenii săi, și ai noștri, bineînțeles!

Felicitări și succes și părintelui Ciprian pentru implicarea sa în activitățile din comunitate, în special cu copiii.

 

Sărbători liniștite!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.