Primăria municipiului Iași susține în această perioadă cel mai mare și mai ambițios program de investiții în Educație din istoria orașului. Cu fonduri europene din Planul Național de Redresare și Reziliență și Programul Operațional Regional, dar și cu bani din bugetul local a fost pus la punct un program de investiții în valoare totală de circa 100 de milioane de euro, care acoperă întreaga infrastructură școlară: reabilitări și modernizări de spații didactice, cămine și cantine, construirea de noi săli de sport, construirea de noi facilități educative etc.
O parte importantă a acestor investiții au fost finalizate sau vor fi recepționate în perioada următoare. În acest context, primarul Mihai Chirica va participa luni, 8 septembrie 2025, la festivități de deschidere a noului an școlar în municipiul Iași și a propus Inspectoratului Școlar Județean Iași ca aceste evenimente să includă și unitățile de învățământ care vor beneficia de investiții finalizate.
Iata scolile ce au beneficiat de investitii:
- Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță”
- Lucrări de reabilitare termică și eficientizare energetică
Valoarea contractului de lucrări: 6.265.224,04 lei.
Fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență
Valoarea totală a proiectului: 8.024.817,03 lei
- Construirea unei noi săli de sport
Buget local
Valoarea contractului de lucrări: 2.837.614,5 lei
- Liceul Tehnologic de Transporturi și Construcții
Lucrări de reabilitare termică și eficientizare energetică la clădirea căminului
Valoarea contractului de lucrări: 6.985.675,25 lei
Fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență
Valoarea totală a proiectului: 8.804.827,86 lei
- Colegiul Tehnic „Ioan C. Ștefănescu”
Lucrări de reabilitare termică și eficientizare energetică la Corpurile C1, C5, C6 și C8
Valoarea contractului de lucrări: 30.165.713,97 lei
Fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență
Valoarea totală a proiectului: 33.639.288,17 lei
- Școala Gimnazială „Titu Maiorescu”
Construirea unei noi săli de sport
Valoarea contractului de lucrări: 7.326.240 lei
Buget local
- Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu”
Lucrări de reabilitare termică și eficientizare energetică
Valoarea contractului de lucrări: 4.859.394,74 lei
Fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență
Valoarea totală a proiectului: 8.173.334,06 lei
- Grădinița cu Program Prelungit nr. 13
Lucrări de reabilitare și modernizare
Valoarea proiectului: 11.030.249,75 lei
Fonduri europene prin Programul Operațional Regional
- Școala Gimnazială „George Coșbuc”
Construirea unei noi săli de sport
Valoarea contractului de lucrări: 2.870.277,07 lei
Buget local
- Centrul Multifuncțional Cicoarei – Centrul Municipal pentru Educație și Sport Iași (CMESIS)
Construirea de spaţii pentru activităţi educative și sportive dedicate dezvoltării copiilor şi tinerilor care locuiesc în special în cartierul Cicoarei şi în zonele învecinate
Valoarea proiectului: 19.181.049,82 lei
Fonduri europene prin Programul Operațional Regional
Valoarea totală a celor nouă obiective de investiții enumerate este de circa 101,7 milioane de lei, peste 20 de milioane de euro!

























