13.3 C
Iași
duminică, septembrie 13, 2026
Acasă Deschidere Incendiu în zona Decebal. O femeie s-a aruncat cu bebelușul pe geam...

Incendiu în zona Decebal. O femeie s-a aruncat cu bebelușul pe geam de la etajul III

UPDATE 11.01.2024: Bebelusul a murit!

„Colegii mei au făcut tot ceea ce este medical şi omeneşte posibil să îi acorde cele mai mari şanse de supravieţuire”

Un traumatism cranio-cerebral grav cu edem cerebral difuz, cu multiple fracturi ale oaselor craniene, mitriază fixă bilaterală, care este un semn de gravitate neurologică. S-a intervenit în Urgenţă plasându-se indicatori de măsurare a presiunii intracraniene, pentru că nu avea o leziune chirurgicală propriu zisă, şi a fost nevoie de această metodă terapeutică pentru a putea menţine presiunea intracraniană în limite normale. Din păcate nu s-a reuşit acest lucru pentru că mecanismele lui Victor erau depăşite (dr.Lucian Eva)

„Copilul de 4 luni a fost transferat la noi în stare foarte critică, după două stopuri cardiorespiratorii resuscitate. A ajuns în stare de comă gradul IV. Din câte am înţeles, a fost victima unui incident tragic: a fost aruncat pe geam datorită faptului că apartamentul în care locuia cu mama sa a luat foc. În urma acestui incident, leziunile pe care le-a avut au fost foarte grave, cel puţin la nivel cranio-cerebral, lucru care a făcut imposibilă supravieţuirea copilului.

Victor a luptat până în ultima clipă a vieţii sale cu un determinism care ne-a uimit şi pe noi ca şi echipă medicală

De altfel, Victor, căci aşa îl chema pe bebeluş, Victor Cristofor Pâslaru, a luptat până în ultima clipă a vieţii sale cu un determinism care ne-a uimit şi pe noi ca şi echipă medicală. Colegii mei au făcut tot ceea ce este medical şi omeneşte posibil să îi acorde cele mai mari şanse de supravieţuire. Din păcate, s-a stins în cursul serii de ieri. Orice pierdere a unui pacient, mai ales la vârsta asta, pentru echipa medicală şi pentru spital este o tragedie. Vreau să transmit condoleanţe familiei şi să îi asigur că ne-am străduit cât mai mult posibil să-l ajutăm”, a declarat dr. Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie Iași.

Ar putea fi o imagine cu 4 persoane, templu, Temple Square şi castel

Un incendiu s-a produs in această după-amiază intr-un apartament de la etajul 3 al blocului B6 din aleea Decebal nr. 4 din Iași.

ISU Iasi a comunicat că la locul incendiului s-au deplasat 3 autospeciale de intervenție și stingere cu apă și spumă, o autoplatformă pentru salvări de la înălțime, o autospecială de primă intervenție și un echipaj de prim ajutor calificat.

La ajungerea forțelor de intervenție la locul solicitării, 15 persoane erau autoevacuate, iar alte 10 au fost evacuate de către pompieri.

De la locul evenimentului, o femeie și un copil (mama de aproximativ 30 de ani și fiul său în vârstă de 5 luni) au fost preluați în stare gravă de către echipajele medicale și au fost transportate de urgență la spital. Ulterior s-a aflat ca mama s-ar fi aruncat pe geam împreună cu bebelușul.

„Femeia a suferit o contuzie la coloana cervicală și o contuzie toraco-abdominală, cât și o fractură de bazin. Arsură prin flacără gradul 1-2 pe 9% din suprafața corporală. Copil de sex masculin, în vârstă de 5 luni, politraumă prin cădere de la înălțime. Traumatism cranio cerebral sever cu înfundarea cutiei craniene. La momentul predării la UPU Pediatrie a intrat în stop cardio respirator și au început cei de la Pediatrie manevrele de resuscitare”, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași.

Detalii  IPJ Iasi

„La data de 10.01.2024, ora 15.05, poliția a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că într-un apartament de la etajul 3 al unui bloc din municipiul Iași se manifestă un incediu, iar o femeie și un copil din incinta imobilului s-ar fi aruncat pe geamul apartamentului.

La fața locului polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, pompierii intervenind pentru stingerea incendiului, cele două persoane fiind preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză se efectuează cercetări pentru clarificarea împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment urmând a fi dispuse măsuri legale”- IPJ Iasi

„Sugarul în vârstă de 4 luni a suferit o politraumă prin cădere de la înălțime. Starea generală a pacientului este extrem de gravă, suferă de un traumatism cranio-cerebral sever, un traumatism la nivelul coloanei vertebrale, o contuzie toraco-abdominală. În momentul de față se așteaptă rezultatele investigației, a prezentat un stop cardio-respirator care a impus manevre de resuscitare”, a precizat dr. Cătălina Ionescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii Iași.

Copilul de 5 luni a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie, medicii fiind rezervați cu privire la șansele sale de supraviețuire.

„În urma investigațiilor biologice și imagistice, pacientul a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie Iași, prezentând comă de gradul al IV-lea, stop cardiorespirator resuscitat, traumatism craniocerebral grav, cu hemoragii multiple intracraniene și fracturi multiple craniene, fracturi costale, contuzie pulmonară și contuzie abdominală. Prognosticul pacientului este rezervat”, a declarat Cătălina Ionescu, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii „Sf. Maria” din Iași.

Ar putea fi o imagine cu 7 persoane şi troleibuz

 

UPDATE: Acțiune sprijin Primăria Iași

„În urma incendiului produs în această după amiază la etajul al treilea al blocului B6 din aleea Decebal nr. 4, am decis să acordăm sprijinul necesar atât familiei direct afectate de acest incident, cât și celorlalți locatari ale căror locuințe au fost deteriorate.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență și SMURD Iași, în urma incendiului o femeie în vârstă de circa 30 de ani a sărit împreună cu bebelușul de câteva luni de la etajul al treilea, au suferit leziuni și se află în îngrijirea medicilor. 15 persoane s-au autoevacuat din bloc, iar 10 au fost evacuate de către pompieri.

Echipele Poliției Locale au asigurat sprijinul necesar pentru stingerea incendiului, iar angajații Direcției de Asistență Socială discută cu locatarii pentru a identifica eventuale probleme care au nevoie de implicarea municipalității.

Așadar, dacă familia afectată direct de incendiu sau ceilalți locatari vor avea nevoie de ajutor, aceștia pot fi adăpostiți într-unul din spațiile Primăriei, fie în Centrul Tehnologic Regional Nicolina, fie în adăpostul din Baia Publică, ambele oferind condiții decente de locuire (mobilier, grupuri sanitare, utilități), cât și sprijin specializat din partea Poliției Locale și a Direcției de Asistență Socială” – primar Mihai Chirica.

La locul incendiului au fost prezenți atât pompieri, cât și angajati Delgaz, politisti si jandarmi ieșeni.

(Camelia RADU)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.