Consiliul Județean Iași finanțează, în baza legii 350/2005, proiectul 𝘽𝙡𝙪𝙚 𝙃𝙚𝙖𝙧𝙩𝙨 – 𝙄𝙢𝙥𝙧𝙚𝙪𝙣ă 𝙥𝙚𝙣𝙩𝙧𝙪 𝙨𝙞𝙜𝙪𝙧𝙖𝙣ță!, implementat de Asociația Glasul Vieții, în parteneriat cu numeroase autorități locale și instituții din Iași.
Se aloca 60.000 de lei pentru acest proiect, prin care asociația sprijină 1000 de beneficiari direcți, tineri din județul Iași, învățându-i despre riscurile și consecințele activităților antisociale, riscurile abandonului școlar și importanța frecventării cursurilor școlare.


„Mă bucur sincer că suntem și noi, Consiliul Județean Iași, parte a inițiativelor asociației și că reușim, chiar și cu o mică parte, să ajungem cu resursele acolo unde este cea mai mare nevoie în comunitate.
Părintele Damaschin este un adevărat ocrotitor al mamelor și pruncilor din mediile defavorizate din județul Iași, iar Asociația Glasul Vieții a devenit practic un simbol al sprijinului material și emoțional pe care îl primesc copiii din comunitatea noastră, aflați în diferite situații de risc, și totodată șansa lor la educație și la o viață mai bună.
Felicitări și mult succes pentru a obține cele mai bune rezultate!”, a declarat Costel Alexe-presedintele Consiliului Judetean Iasi.

„Am avut bucuria de a participa astăzi la un frumos proiect derulat de Inspectoratul de Jandarmi Județean și Asociația Glasul Vieții, alături de Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, Centrul Regional al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, ISJ Iași și CJ Iași.
Astfel de activități reprezintă o bună oportunitate pentru copii și tineri să cunoască activitatea colegilor din cadrul MAI și să poată comunica în mod direct cu specialiști din diferite domenii.
Mult succes acestui parteneriat dintre structuri ale MAI și Asociația Glasul Vieții, reprezentată de neobositul părinte Dan Damaschin”, a declarat prefectul de Iasi-Bogdan Petru Cojocaru.

A fost zi plină si pentru jandarmii ieșeni, parte in acest proiect!
„Am lansat campania „Bluehearts, împreună pentru siguranță”, alături de părintele Dan Damaschin, Inspectoratul Școlar Județean Iasi și camarazii noștri din structurile Ministerului Afacerilor Interne: Poliția Română, Poliția de Frontieră, Agenția Națională Antidrog și Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane.
Jandarmii ieșeni și-au propus ca, împreună cu partenerii noștri să vizităm cât mai multe unități de învățământ din județul nostru.
Cu siguranță veți fi încântați de ceea ce veți vedea și învăța, pentru că metodele vor fi unele noi și interactive: drama-button și „biblioteca-vie” sunt doar câteva dintre ele.
„Bluehearts” suntem toți cei care purtăm uniformă și avem grija de voi, copiii noștri!
Ne bucurăm că ideea acestui proiect a atras sprijinul autorităților locale, Consiliul Județean Iași asigurând finanțarea acestuia la debut. De asemenea, Prefectura Iași și Primăria Municipiului Iași ne sunt și ele alături!
Astăzi am arătat că ne dorim și putem fi împreună, concentrându-ne efortul pentru reducerea delincvenței juvenile, prevenirea consumului de droguri, a formelor de manifestare violentă precum și pentru educarea anti-victimizare a tinerilor.
Mulțumim celor care ne sunt alături, crezând în ideea acestui proiect!” (Jandarmeria Iasi)
































