EXCLUSIV: Noul inspector general al ISJ Iași își va prelua postul la începutul săptămânii viitoare

Propunerea PNL Iași pentru postul de inspector general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași așteaptă numirea pe post de către ministrul Educației. Cel mai probabil, noul inspector general își va prelua postul la începutul săptămânii viitoare.

Noul inspector general propus este prof. Rodica Leonties, profesoara de matematica la Liceul de Informatica Iași și inspector pe Managementul Resurselor Umane la ISJ Iași.

Noul inspector general va prelua postul lăsat liber de Luciana Antoci, care a fost numita prefect al județului Iași.

UPDATE: Noul Inspector Școlar General al ISJ Iași este profesor titular al Liceului Teoretic ,,Grigore Moisil” din Iași, la catedra de matematică, cu o experiență de 37 de ani în sistemul de învățământ preuniversitar și de 19 ani ca inspector școlar în instituția pe care începând de astăzi o va coordona.
Apreciind proiectele inițiate până acum de echipa ISJ Iași, noul Inspector Școlar General, Rodica Leonties își propune să continue proiectele demarate la nivelul instituției și în egală măsură să mențină performanța, inovația și echitatea în școlile din județul Iași, astfel încât fiecare copil să aibă acces la un mediu sigur și performant de învățare.

Prin efort, determinare, pasiune și coeziune, suntem convinși că, la finalul anului școlar, Inspectoratul Școlar Județean Iași se va evidenția prin rezultatele bune și foarte bune ale elevilor și ale colegilor profesori la examenele și concursurile aflate în derulare, se arata in comunicatul ISJ Iasi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.