EXCLUSIV: Fratele primarului de la Grozești, cel care transporta ilegal elevii la școală, a fost prins băut la volan

Jurnalul de IASI www.jurnaluldeiasi.com a  scris de-a lungul timpului despre ilegalitățile fratelui primarului de la Grozești, care doar a profitat de indiferența autorităților și a organelor de control și nu a pățit nimic până acum. Este de notorietate fapul că microbuzul condus de Cristian Cristea a transportat ani de zile elevii din comună până la liceul din Răducăneni fără a deține licență de tansport si fără a fi deranjat de organele de control.

Dosar penal că l-a batut pe fostul administrator Zota

Același Cristian Cristea a făcut rost în seprembrie 2023 de un dosar penal pentru că a bătut un localnic în față magazinului din Grozești (care aparține șefului de post de la Răducăneni), victima alegându-se cu mâna ruptă. Este vorba despre Eugen Zota, fostul administrator al Societății Servicii Comunale Grozesti, înființată de Primărie, ulterior făcută cadou fratelui primarului. Bineînțeles și Zota dat afară. Întâlnindu-l pe drum, Cristian Cristea s-a gândit (oare?) că nu i-ar strică o corecție pe motive de el știute.

Polițiștii l-au trimis sa bea 90 de zile fără grija volanului

Și cum nu erau de-ajuns toate astea, a mai făcut cunoștință încă o dată cu polițiștii, care de  această dată nu l-au mai mângâiat pe creștet. Ultima ispravă a patronului Cristea a fost conducere sub influență alcoolului. Nu că ar fi prima dată zice lumea din comună care are si câteva poze expresive, dar și polițiștii zonei știu că fratele primarului obișnuiește să bea pe săturate la crasmele din sat și să se urce la volan și numai o minune a făcut să nu omoare pe careva.

Așa s-a întâmplat și la sfârșit de săptămâna, după ce a terminat cu pelerinii transportați ilegal cu microbuzul, s-a apucat să se cinstească până târziu. Alcoolul s-a încăpățânat să nu se evapore până dimineață când a plecat la drum omul de afaceri Cistea și nici poltistii nu s-au mai întors cu spatele că trecea fratele primarului.

Așa că la Prisăcani, Cristea patronul a fost lăsat 90 de zile să bea liniștit fără grija volanului și să plătească și o amendă de 1305 lei.

Grozești: În continuare, firma transportă fără autorizație elevi și persoane, iar organele de control acționează pe prietenie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.