Municipiul Iași și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) au finalizat proiectul „Achiziție de mijloace de transport public – tramvaie 30 metri” din cadrul Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană 2015 – 2030 Iași – Zona Metropolitană.
La conferința de presă de închidere a programului de furnizare a celor 16 tramvaie de astazi au participat primarul Mihai Chirica, Claudiu Răcuci, secretar de stat în cadrul MDLPA, Krzysztof Zdziarski, preşedintele PESA Polonia, Daniel Vâlceanu, managerul de proiect, și Andrei Giurăscu, responsabilul financiar. În baza acestui proiect, în ziua de 10 iunie 2020 s-a încheiat contractul cu societatea Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz SA Polonia, cu o valoare totală a investiției de circa 220 milioane lei, inclusiv TVA.
„Cele 16 tramvaie PESA sunt la stradă și contribuie evident la îmbunătățirea transportului public în orașul nostru. Adresez și pe această cale mulțumiri și felicitări companiei poloneze pentru modul impecabil în care s-a derulat contractul de achiziție a acestor tramvaie, precum și pentru calitatea acestora, deja recunoscută și apreciată de către ieșeni și nu numai. Mulțumesc, de asemenea, echipei de la Ministerul Dezvoltării, întregii echipe de proiect pentru implicare și tot efortul făcut. Prin această excelentă colaborare cu PESA și grație fondurilor europene pe care le-am accesat, Primăria asigură locuitorilor orașului un transport public verde, modern, inteligent. Invit toți ieșenii să circule cât mai mult cu tramvaiul și cu celelalte mijloace de transport public și cât mai puțin cu propriul autoturism. Transportul public ieșean este ecologic, ieftin și sigur!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Cele 16 tramvaie PESA au o lungime de 30 de metri și capacitate de transport totală de 240 de locuri, din care aproape 60 pe scaune. Toate tramvaiele au dotări moderne: aer condiţionat, instalaţie de încălzire, sistem de supraveghere video interior şi exterior și de informare a călătorilor etc.
„Mă bucur să fiu azi, la Iași, la conferința de închidere cu succes a acestui important proiect. Vreau să felicit echipa care a reușit să producă și să livreze tramvaie pentru șapte orașe diferite în același timp. De asemenea, mulțumesc echipei municipalității ieșene, dar și ministerului, pentru profesionalismul dovedit. A fost o organizare exemplară pentru care vă felicit”, a afirmat Krzysztof Zdziarski-preşedintele PESA Polonia.

Livrarea primului tramvai a avut loc în data de 2 august 2021 (ajuns în depoul Companiei de Transport Public Iași), iar punerea oficială în circulație a fost realizată, după toate testele efectuate şi obţinerea tuturor agrementelor tehnice, pe data de 9 septembrie 2021. Ultimul tramvai din lotul de 16 bucăți a fost livrat în data de 20 decembrie 2021.
Reprezentantul MDLPA a anunțat că livrarea către Iași a celor 44 de autobuze electrice, a căror achiziție face parte din cadrul unor proiecte comune cu alte municipii, va începe peste câteva luni.
„Pentru Municipiul Iași lucrurile bune nu se termină aici. Mai sunt două proiecte pe care Ministerul Dezvoltării le derulează împreună cu Primăria Iași și prin care vor fi livrate 44 de autobuze electrice de 12 metri, respectiv de 10 metri. Valoarea totală a proiectelor este de circa o sută de milioane de euro. Livrarea sperăm să înceapă în luna august și se va finaliza în noiembrie 2023”, a spus Claudiu Răcuci- secretar de stat în cadrul MDLPA.
Primul proiect desfășurat de Primăria Municipiului Iași în parteneriat cu MDLPA prevede achiziționarea a 20 autobuze electrice de 12 metri lungime, însoţite de șase staţii de încărcare rapidă şi 20 staţii de încărcare lentă. Cele 20 de autobuze electrice de 12 metri vor deservi rutele 28 (Triumf – Podu Roş – Mircea cel Bătrân – Dacia) şi 36 (Dacia – Gară – Copou – Breazu). Valoarea totală a proiectului este de 66.753.064 lei, iar furnizarea va fi efectuată de producătorul polonez Solaris.
Prin cel de-al doilea proiect vor fi achiziționate 24 autobuze electrice 10 metri, însoţite de șapte staţii de încărcare rapidă şi 24 staţii de încărcare lentă. Cele 24 de autobuze electrice de 10 metri vor fi folosite în transportul public din Iași astfel: 14 pe ruta 42 (Copou – CUG) și 10 pe traseul 52 (Piaţa Alexandru cel Bun – Pasaj Octav Băncilă – Copou). Valoarea totală a proiectului este de 65.509.808 lei, iar furnizarea va fi efectuată de producătorul român BMC Truck & Bus.
























