Cinema Ateneu: Film-concert cu Eric Clapton și alte proiecții captivante

Weekend-ul acesta, la Cinematograful Ateneu din Iași, cinefilii și iubitorii de muzică vor avea parte de un program special.

Eric Clapton: 24 de seri este un concert impresionant, în regia lui David Barnard, care surprinde magia și virtuozitatea legendarei chitare a lui Eric Clapton. Echipa de producție anunță o experiență muzicală extraordinară, în care veți putea savura cele mai mari hituri ale artistului.

Filmul conține 17 hituri din repertoriul său, care ne arată un Clapton emoționant, pe aceeași scenă cu muzicieni de top și versiuni unice de interpretare împreună cu orchestra lui Michael Kamen sau cu propria trupă ale hiturilor bine cunoscute.

E pericoloso sporgersi

Tot săptămâna aceasta, la Cinematograful Ateneu, rulează pe marele ecran și E pericoloso sporgersi, filmul de debut al regizorului Nae Caranfil. La 30 de ani de la premieră, unul dintre cele mai bune filme românești va rula în variantă restaurată digital. Marius Stănescu, Nathalie Bonnifay sau Florin Călinescu interpretează roluri remarcabile, iar acțiunea se petrece într-un oraș de provincie din România la începutul anilor ’80. Destinele celor trei se lovesc, schimbând ideile fiecăruia despre carieră, politică și dragoste. Producția a câștigat Premiul criticii la Festivalul Internațional de Film de la Montpellier, Marele Premiu la Festivalul Internațional de Film de la Bratislava sau Premiul special al juriului la Festivalul de Film de la La Baule.

Beau Is Afraid

Beau Is Afraid este filmul unde Joaquin Phoenix te poartă într-o aventură complet haotică, în timp ce-și pierde mințile. Beau, personajul principal, își confruntă trecutul, prezentul și viitorul, iar în cele din urmă este nevoit să-și depășească cele mai întunecate frici pentru a-și îndeplini visele.

Jucăria Nouă

În filmul Jucăria Nouă, prezentat la Festivalul Filmului Francez, Sami se angajează ca paznic de noapte într-un magazin cu produse de lux, deținut de Philippe Etienne, cel mai bogat om din Franța. De ziua fiului său, Alexandre, Philippe inaugurează raionul de jucării al magazinului și îi spune acestuia că poate lua orice își dorește. Alexandre îl alege pe Sami drept noua sa jucărie.

Filmul este inspirat de comedia clasică „Le Jouet” din 1976, regizată de Francis Veber.

 

 Program difuzare filme 

Filmele vor putea fi vizionate după următorul program:

Vineri, 19 mai 2023

18.00 E pericoloso sporgersi – (regia Nae Caranfil) – Varianta restaurată – PREMIERĂ – AP 12

20.00Toate fricile lui Beau – Beau Is Afraid – (regia Ari Aster) – N 15 – Nerecomandat sub 15 ani

Sâmbătă, 20 mai 2023

13.00 Eric Clapton: 24 de seri – Eric Clapton: Across 24 Nights – (regia David Barnard) – CONCERT – AG

Duminică, 21 mai 2023

19.30 Jucăria nouă – Le nouveau jouet – (regia James Huth) – PREMIERĂ – AP 12

 

Vânzare bilete si preț

Biletele pentru fiecare proiecție sunt puse în vânzare pe site-ul www.cinemaiasi.ro și la casieria Ateneului, la prețul de 15 lei, respectiv 20 de lei pentru filmul-spectacol Eric Clapton.

Preț bilet normal: 15 lei

Preț bilet concert Eric Clapton: 20 lei

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.