Primarul Gheorghe Rotaru de la Țibana, judetul Iasi a ajuns în atenția Agenției Naționale de Integritate (ANI) pentru un posibil conflict de interese. Mai concret și-a servit nevasta cu documente de la Primărie semnate de el personal pentru a le folosi la afacerea familiei. Maria-Mihaela Rotaru are o întreprindere familială (IF), care avea nevoie de aviz de funcționare și aviz de program până la 12 noaptea. Și cine să i le dea dacă nu soțul primar și un prieten din Primărie….
Nu e prima dată când primarul PSD al comunei Țibana, Gheorghe Rotaru se află în atenția presei pentru diverse fapte și situații. De data aceasta a intrat și în atenția Agenției Naționale de Integritate (ANI) pentru un posibil conflict de interese.
Așa se întâmplă când confunzi Primăria cu afacerea proprie și crezi că orice ai face nu ți se întâmplă nimic.

Și ca să nu-și supere consoarta, primarul Rotaru s-a grăbit să semneze o dispoziție prin care autoriza funcționarea Întreprinderii familiale IF Rotaru Mihaela Maria, cât și programul de funcționare între orele 6:00 -24:00 (program pus așa din pix de primar pentru afacerea familiei, neavând cadru legal în acest sens, că daca avea il preciza in preambulul dispoziţiei). Și alături de primar mai contrasemneaza pentru legalitate Laurențiu Mihălceanu, un personaj despre care vom da detalii în perioada următoare cu privire la ceva activități ce nu au legătură cu atribuțiile de serviciu.
De remarcat in preambulul Dispozitiei 55 că patroana Rotaru a depus cererea pe 04.02, și în aceeași zi soțul-primar s-a executat și a semnat în favoarea nevestei. Păi altfel cum, că doar nu era să aștepte 30 de zile sau 60, așa cum așteaptă muritorii de rând din zona Tibana.
Ce spun reglementările legale de care va ține cont ANI
Potrivit dispozițiilor art. 76 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei (1) Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I.
(2) Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispoziţiile emise cu încălcarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută.
Având în vedere aceste dispoziții legale, primarul Rotaru Gheorghe s-a aflat în conflict de interese, prin emiterea dispoziției în beneficiul soției sale, motiv pentru care ANI va efectua cercetările de rigoare.
De asemenea, primarul Gheorghe Rotaru are un mod particular de a intelege prevederile legale, inclusiv in privinta depunerii declaratiilor de avere si de interese, acestea fiind date in alte perioade decât cele prevazute de lege. Totodată, nu le-a transmis și la ANI, nefiind postate pe portalul gestionat de această instituție.
Dacă ANI va constata un conflict de interese in cazul prezentat, primarul Gheorghe Rotaru nu va mai putea candida pentru un nou mandat și va avea interdictie 3 ani să mai ocupe o funcție publica.
Vom reveni cu detalii si despre implicarea primarului Rotaru in Intreprinderea familiala ceea ce conduce catre o incompatibilitate!
Orice informatie se poate trimite pe email:redactie@jurnaluldeiasi.com

























[…] Ce scamatorii a mai făcut primarul de la Țibana. De data asta îl caută ANI! […]
[…] Ce scamatorii a mai făcut primarul de la Țibana. De data asta îl caută ANI! […]