Prefectul județului Iași, Constantin Pelin-Dolachi, s-a întâlnit astăzi, 17 octombrie 2025, cu Ambasadorul Republicii Polonia la București, Excelența Sa, domnul Paweł Soloch.
Polonia continuă să fie unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai României în regiune, existând peste 1600 de firme cu capital polonez în țara noastră.
Aceste companii activează în industrii diverse, precum: chimică, alimentară, materiale de construcții, producție de ambalaje metalice ușoare, transporturi, turism și comerț.
De asemenea, la nivelul județului Iași, brandurile poloneze de retail sunt foarte bine reprezentate.
Un alt exemplu familiar pentru locuitori este faptul că ieșenii folosesc zilnic tramvaie fabricate de PESA, cel mai mare producător polonez de vehicule feroviare.
În cadrul discuțiilor, Excelența Sa, Pawel Soloch, a subliniat necesitatea creării de conexiuni directe între Polonia și Iași, în special zboruri directe.

De asemenea, Excelența Sa a menționat importanța întăririi cooperării administrative în contextul vecinătății estice a Uniunii Europene.
Partea poloneză a propus intensificarea contactelor între regiunile sale de pe frontiera externă a UE și cele din România, în special cu județul Iași.
În acest context, partajarea unor modele de succes în cooperarea transfrontalieră cu Ucraina și Republica Moldova reprezintă un atu al regiunilor situate la granița de Est a Uniunii.
Prefectul Iași, Constantin Pelin-Dolachi, a evidențiat rolul strategic al universităților din Iași în sprijinirea acestei cooperări.
El a precizat că aceste instituții oferă, în special din punct de vedere economic, o resursă umană foarte bine pregătită.
În încheiere, Instituția Prefectului – Județul Iași și-a reafirmat angajamentul de a sprijini cooperarea bilaterală la toate nivelurile, în special pe plan economic și administrativ.
Această acțiune se desfășoară alături de parteneri importanți, precum Camera de Comerț și Industrie Iași, autoritățile locale și instituțiile academice.

Primarul Mihai Chirica a avut joi, 16 octombrie 2025, o întâlnire la Palatul Roznovanu cu Excelența Sa domnul Paweł Soloch, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Polone în România, aflat pentru prima dată într-o vizită oficială la Iași.
Discuțiile au pornit de la existența unei istorii și a unor tradiții comune, o comunitate istorică de români trăind în sudul Poloniei, iar cultura Cucuteni fiind prezentă atât în România și Republica Moldova, cât și în Ucraina și Polonia.
În domeniul educației și culturii, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” aăzduiește un lectorat de limba polonă în cadrul Catedrei de Slavistică, consolidând schimburile culturale și academice, iar Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” organizează periodic expoziții și evenimente tematice, precum „Confluențe româno-poloneze”. Uniunea Polonezilor din România „Dom Polski” are filiale active în regiunea Moldovei și colaborează cu instituții ieșene pentru promovarea culturii poloneze.
Excelența Sa a anunțat că în cursul acestei ierni ar putea reveni la Iași pentru a face o donație către Muzeul Militar Național „Regina Maria” – Filiala Iași, constând într-o uniformă originală, cu decorații, din Primul Război Mondial, când armatele română și poloneză au colaborat și au făcut schimb de cadre militare.
Totodată, există un interes semnificativ pentru crearea de relații de afaceri și de structuri economice comune, în contextul în care, de pildă, polonezii de la Maspex au cumpărat producătorul de vinuri Purcari. De altfel, Primăria Municipiului a derulat două mari proiecte cu finanțare europeană în colaborare cu firme din Polonia, constând în achiziția celor 16 tramvaie PESA și a celor 20 de autobuze electrice Solaris.
Nu în cele din urmă, pentru a sprijini relațiile economice, precum și turismul, primarul și-a exprimat dorința de a face împreună demersuri pentru înființarea unor linii aeriene directe între Iași și orașe din Polonia.
„Toate aceste legături reflectă o relație profundă și o colaborare contemporană activă între Iași și Polonia. Îi mulțumesc Excelenței Sale pentru vizită, îl aștept să revină la Iași și îmi doresc să realizăm împreună cât mai multe dintre aceste proiectele discutate!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

„Împreună cu Excelența Sa dl. Paweł Soloch, ambasadorul Poloniei la București, am realizat astăzi cât de multe lucruri au în comun cele două țări prietene.
Am apreciat modelul de bună practică pe care administrația publică din Polonia îl reprezintă pentru noi detaliind ideile pe care vrem să le punem în practică după contactele avute cu voievodatul Małopolska dar și pe care ne dorim să le dezvoltăm cu voievodatul Sfintei Cruci ( swietokrzyskie.pro ).
Am abordat, de asemenea, modelul polonez, preluat abia acum și de România, de gestiune a fondurilor europene prin autorități de management aflate cât mai aproape de beneficiari.
Excelența Sa a apreciat modul în care Iașul reușește să fie un adevărat motor de dezvoltare pentru regiunea noastră iar proiectul dezvoltării de la Aeroportul Iasi s-a plasat în centrul atenției Domniei Sale.
În acest context am primit promisiunea de a se alătura eforturilor de comunicare cu LOT Polish Airlines în perspectiva unei viitoare conectări a Varșoviei cu urbea noastră.
În perspectiva optimistă a unui final cât mai curând al războiului din Ucraina, am abordat cu Excelența Sa perspectiva unui proiect de conectare a Mării Baltice cu Marea Neagră ( proiectul Gdansk – Galați ) pregătindu-l astfel pentru întâlnirea de mâine cu dl. președinte Paul Butnariu de la Camera de Comert si Industrie Iasi.
Mulțumim Ambasadei Poloniei în România pentru interesul arătat față de dezvoltarea regională echilibrată și accelerată și sunt convins că dialogul și cooperarea bilaterală vor continua să genereze rezultate durabile, în beneficiul comunităților noastre”, a declarat Marius Dangă, vicepresedintele CJ Iasi.





















