UPDATE: Având în vedere condițiile meteo existente, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să circule cu viteză adaptată permanent condițiilor meteo-rutiere şi să adopte o manieră preventivă de condus.
Nu consumați alcool dacă intenționați să urcați la volan şi nu conduceți dacă simțiți că sunteți obosiţi! Nu folosiți telefonul sau alte dispozitive mobile în timp ce conduceți.
De asemenea, reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.
În condiţiile unui trafic aglomerat, este important să nu uitați de politeţea rutieră, să nu blocați intersecţiile și să nu vă angajați în depăşirea coloanelor de autovehicule.
Pietonilor li se recomandă să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să traverseze drumurile doar prin locurile special amenajate, după o asigurare temeinică.
Meteorologii au emis astăzi noi alerte meteo vreme rea. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), sunt anunțate ninsori, ploi și depuneri de polei în mai multe județe, până marți dimineață.
Pe parcursul zilei de luni, în Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1700 m, va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, local consistent. Temporar vântul va avea intensificări cu rafale ce vor depăşi 60-70 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.
De asemenea, de luni de la ora 13:00 până marţi la ora 8:00, în cea mai mare parte a Moldovei, în estul Transilvaniei şi în zona Carpaţilor Orientali va ninge însemnat cantitativ, iar stratul de zăpadă nou depus local va fi consistent.
Pe de altă parte, meteorologii au emis şi o atenţionare Cod galben de polei, valabilă până marţi dimineaţa, local, în judeţele Buzău, Brăila, Vrancea, Galaţi şi în cea mai mare parte a judeţului Tulcea. În aceste zone, temporar vor fi precipitaţii slabe sub formă de ploaie şi lapoviţă, care vor determina depuneri de polei.
Totodată, a fost emisă şi o informare vizând precipitaţii moderate cantitativ şi polei pentru intervalul 27 decembrie, ora 10:00 – 28 decembrie, ora 8:00.
Potrivit meteorologilor, se vor semnala precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, local moderate cantitativ. În zona montană înaltă şi în cea mai mare parte a Moldovei va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, iar în celelalte regiuni vor predomina ploile. Se va depune polei, local în sud-est şi izolat în restul teritoriului, atenţionează ANM.
Cum va fi vremea în Capitală
Meteorologii anunță cer noros, ploi și burniță în București, până marți dimineață.
Potrivit prognozei meteo pentru Capitală, în vigoare de luni ora 10.00 până marți la ora 8.00, cerul va fi noros și vor fi precipitații sub formă de ploaie și burniță, iar probabilitatea pentru depuneri de polei va fi temporar ridicată.
Vântul va sufla slab și moderat.
Temperatura aerului se va menține în jurul valorii de 1 grad. Spre sfârșitul intervalului vor fi condiții de ceață.