O comună din județul Iași, cu 3.500 de locuitori, reușește ceea ce puține administrații locale au făcut până acum: își înființează propriul Serviciu Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor, astfel încât locuitorii nu vor mai fi nevoiți să meargă în alte localități pentru eliberarea actelor de identitate.
Până acum, cetățenii din Ciortești se deplasau la Evidenta Persoanei la Răducăneni pentru obținerea cărților de identitate și a altor documente de evidență a populației. Odată cu noua organizare, toate aceste operațiuni vor putea fi realizate în cadrul Primariei Ciortesti. În plus, în platforma informatică se vor putea programa și cetățeni din alte localități pentru emiterea cărții de identitate, chiar dacă nu au domiciliul în comuna Ciorteşti!
Autoritățile locale au parcurs întreaga procedură legală pentru înființarea noului serviciu. Consiliul Local Ciortești a aprobat încă din octombrie 2025 regulamentul de organizare și funcționare, organigrama, statul de funcții și locația în care va funcționa instituția. De asemenea, conducerea Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Iași a înaintat documentația necesară pentru aprobarea desprinderii comunei Ciortești de Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Răducăneni și înființarea propriului serviciu.
În judeţul Iaşi funcţionează în prezent Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Iaşi, precum şi Serviciile Publice Comunitare Locale de Evidenţă a Persoanelor Iaşi, Paşcani, Hărlău, Tărgu Frumos, Răducăneni, Scânteia, Ţibăneşti, Miroslava, Podu Iloaiei şi Butea, fiecare serviciu asigurând desfăşurarea activităţii pe linie de evidenţă a persoanelor pentru unităţile administrativ-teritoriale care îi sunt arondate şi în care nu funcţionează astfel de servicii comunitare.


























