In cursul acestei saptamani, comuna Vlădeni din judetul Iasi a făcut un pas important pe drumul dezvoltării și al deschiderii către noi oportunități, prin semnarea unui acord de cooperare cu localitatea Sălcuța din Republica Moldova.
La eveniment au participat Liliana Bacal, primarul localității Sălcuța, reprezentanți ai primăriilor și consiliilor locale din ambele comunități, precum și primari și reprezentanți ai administrației raionale din Republica Moldova. Momentul a fost onorat și de prezența reprezentantului Guvernului României, prin Instituția Prefectului Județului Iași, Sebastian Poiană.

„Acest acord nu este doar o semnătură pe o hârtie, ci un angajament comun. El deschide drumul către proiecte transfrontaliere, schimburi de bune practici și colaborări benefice pentru ambele comunități. Avem ce învăța unii de la alții și avem motive să fim mândri de acest parteneriat.
Ca primar, cred că este esențial să privim lucrurile cu viziune pe termen lung. Sunt convins că rezultatele acestei colaborări vor aduce beneficii reale atât pentru Vlădeni, cât și pentru Sălcuța.
Suntem alături de Republica Moldova pe drumul său european. Suntem alături de comunitatea Sălcuța. Împreună construim punți peste Prut, pentru prezent și pentru viitor”, a declarat Iulian Burdea, primarul comunei Vladeni.


























