Posibil incident de securitate la Iași. Prefectul, miniștrii in funcție sau nu, un deputat care este si membru al comisiei de control SRI, primari și directori se afisează cu o susținătoare a intereselor Moscovei în zonă.
Apropiații Partidului Social Democrat (PSD) de la Iași au sesizat de mai mult timp prezența la toate evenimentele importante organizate de partid a unei persoane cu lipici mai ales la domnii din partid. Dovada stau și sutele de poze postate pe rețelele de socializare. Este vorba despre Dana Iftime, creator digital, după cum se prezintă pe contul de facebook personal. Nu a ratat nici postul de inspector la Primăria Grajduri, apoi a trecut pe la Primăria Golăiești, iar acum este administrator public la Primăria Ungheni.
Atenția de care se bucură Dana Iftime în rândul PSD este demonstrată de locul fruntaș pe care îl ocupă, alături de liderii importanți ai partidului, fiind în primul rând sau pe scenă, la activitățile organizate cu diverse ocazii: festivități, zile ale comunelor, întâlniri la sediul PSD si multe altele.

Trafic de influență sau servilism
După cum vedem în pozele postate pe facebook, aceasta este un membru de bază al PSD Iași, fiind prezentă, de-a lungul timpului, în diverse ipostaze, alături de miniștri (Gabriela Firea, Lucian Romașcanu, Petre Daia), de prefectul județului-Bogdan Cojocaru, de deputatul Silviu Macovei-membru al comisiei de control a SRI, de senatorul Maricel Popa, Florin Onofrei-director OPC, Genoveva Farcaș, fosta șefă de la Inspectoratul Școlar Județean.

Vulnerabilitatea în care se situează liderii PSD Iasi provine din relația suspectă pe care o are Dana Iftime și soțul acesteia cu Ambasada Rusiei la București, cei doi fiind prezenți de mai multe ori la ceremoniile organizate de această instituție.

Important de spus că Vasile Iftime, soțul Danei, este cel care administrează pagina de Facebook Casa Româno – Rusă Iași, pe care promovează mesaje pro-ruse.

În general, influențarea decidenților politici și a formatorilor de opinie este o modalitate binecunoscută prin care Rusia încearcă să dirijeze opinia publică și să slăbească încrederea în UE și NATO.

Deși intr-un comunicat recent dat de partid s-a încercat minimizarea situației, este evident că liderii PSD Iași, mai ales cei care au și responsabilități administrative în cadrul anumitor instituții, se află într-o situație de risc, prin asocierea cu posibili exponenți ai unor interese ostile.
























