13.5 C
Iași
duminică, septembrie 13, 2026
Acasă Administratie Încă un pas: S-a semnat Autorizația de construire pentru noua Sală Polivalentă

Încă un pas: S-a semnat Autorizația de construire pentru noua Sală Polivalentă

În cursul zilei de astăzi, 12 iunie 2023, primarul Mihai Chirica a semnat autorizația de construire pentru Sala Polivalentă „Regina Maria”!
„Contăm în continuare pe sprijinul Guvernului României pentru acest proiect, care va fi preluat și finanțat de Compania Națională de Investiții SA. Am primit garanții că acest proiect va beneficia de sprijinul Guvernului, căruia îi mulțumesc și pe această cale!
Este o investiție mare, mai ales în condițiile în care nevoile țării sunt numeroase, dar cred că Statul Român o poate susține, eșalonat pe câțiva ani. Am încredere că Guvernul își va onora promisiunea făcută ieșenilor și locuitorilor întregii Regiuni de Nord-Est!”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Ar putea fi o imagine cu studiu, cotor de bilet şi text care spune „EXECUTĂRII LUCRĂRILOR autorităçii URMĂTOARELE PRECIZÃRI: conform gencrale urma cfectiva ucranlor de naxim2 proprictate articulară realizate, edcrea valabilitate execuție situaÈie perioada autorizate, Termenul valabilitate autorizației este lucrările execuție autorizate. calculată extinde organcle inceperii efective lucrărilor (anunÈată lucrărilor 24 Luni de: data emiterii, interval de timp ARHITECPŞEF Alexan Mustiață care trebuie SECRETAR GENERAL Denisaj Liliana Ionașcu INTOCMIT Cons. Arh. Vlad Oaucea inscris Taxa de autorizare în valoare de lei fost achitată conform chitanței nr. Prezenta autorizație transmisă solicitantului DIRECT data de insoÈită de exemplar din documentația tehnică, împreună cu avizele și cordurile obÈinute, vizate spre neschimbare. din 31.05.2023V.0 31.05.2023”
Până în prezent municipalitatea a finalizat și a trimis Companiei Naționale de Investiții SA studiul de fezabilitate al proiectului, proiectul tehnic de execuție (faza DTAC, DTOE, PTh și DDE), Planul Urbanistic Zonal pentru Moara de Vânt – Podgoria Copou, certificatul de urbanism, avizul de mediu, cel de la Autoritatea Aeronautică, autorizația de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Iași și toate celelalte documente prevăzute de lege.
Odată cu completarea documentației, urmează obținerea finanțării printr-o decizie guvernamentală, organizarea licitației pentru lucrări și începerea lucrărilor.
Noua sală polivalentă va fi construită în zona Moara de Vânt, pe un teren al municipalității aflat în vecinătatea viitorului Spital Regional de Urgență.
Sala Polivalentă are o valoare estimată de circa 400 de milioane de lei, adică 81 de milioane de euro.
(Camelia RADU)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.