UPDATE: 11 persoane din clanul Corduneanu au fost arestare preventiv, 2 la domiciliu, iar Adrian Corduneanu şi soţia sa, Ramona se află în control judiciar.
UPDATE: „În urma celor 42 de percheziții efectuate la data de 31 octombrie anul curent, 35 de persoane au fost conduse la sediul Poliției din Iași, în vederea continuării cercetărilor. La finalizarea audierilor, 15 persoane au fost reținute de procurori, pentru 24 de ore, iar față de o altă persoană a fost dispusă măsura controlului judiciar. În cursul zilei de astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă a celor 15 persoane reținute. În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperiți și ridicați 50.680 de euro, 33.000 de lei, 2,2 kg de aur, 2 pistoale, dintre care unul cu piper și unul de tip Airsoft, 12 cuțite și săbii, spray-uri lacrimogene, 55 de telefoane mobile, documente ce ar conține evidența operațiunilor de cămătărie și acte de proprietate pentru bunuri imobile.
De asemenea, a fost instituit sechestru asigurător pe un imobil tip vilă, în valoare de aproximativ 200.000 de euro”, a declarat IPJ Iași.
La data de 31 octombrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași efectuează 42 de percheziții, în vederea destructurării a două grupări infracționale organizate, specializate în acordarea de bani cu camătă. Au fost identificate peste 50 de persoane inselate.
In această dimineată, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași efectuează 42 de percheziții la două grupări infracţionale organizate din Iaşi, care acordau împrumuturi băneşti cu camătă, dobânzile solicitate fiind cuprinse între 20 şi 120% şi, în anumite cazuri, şi de 400%.
Din probatoriile administrate a rezultat faptul că la începutul anului 2021, în municipiul Iași s-ar fi constituit două grupări infracționale organizate în scopul acordării de împrumuturi bănești cu camătă cuprinsă între 20 și 120%, uneori camăta ajungând la 400%.
Membrii celor două grupări infracționale organizate ar fi acordat împrumuturi cu camătă doar acelor persoane despre care ar fi avut informații că sunt solvabile.
Astfel, următoarele categorii de persoane s-ar fi împrumutat de la membrii celor două grupuri infracționale organizate: persoane care ar deține imobile, persoane care ar avea diverse afaceri, împătimiți ai jocurilor de noroc, persoane care ar lucra în instituții publice și persoane care ar săvârși diverse infracțiuni.
Cum acționau cămătarii
După identificarea persoanelor pretabile acordării de împrumuturi, membrii grupării le-ar fi verificat prin diverse legături, în ceea ce privește posibilitatea acestora de a returna împrumuturile sau posibilitatea obținerii unor importante suprafețe de teren.
În vederea realizării acestui scop, membrii grupului infracțional organizat ar fi acordat, ca îndeletnicire, fără a fi autorizați în condițiile legii, împrumuturi cu dobânzi semnificative, fiind identificate peste 50 de persoane vătămate.
După acordarea împrumuturilor, membrii celor două grupări infracționale ar fi început să pună presiune asupra persoanelor vătămate, în scopul recuperării sumelor împrumutate și a cametelor, ar fi recurs la amenințări cu acte de violență sau la lipsiri de libertate.
Pentru a da o aparență de legalitate a împrumuturilor, membrii grupării infracționale ar fi determinat persoanele vătămate să încheie inițial contracte de împrumut, în care era trecută suma împrumutată și camăta, iar ulterior ar fi încheiat contracte de dare în plată, prin care ar fi intrat în posesia unor suprafețe importante de teren, a căror valoare depășeau și de 10 ori valoarea împrumutului acordat.
Acțiunea este realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul B.C.C.O. SUCEAVA, B.C.C.O. GALAȚI, B.C.C.O. BACĂU, S.C.C.O. VASLUI, S.C.C.O. BOTOȘANI, S.C.C.O. VRANCEA și al jandarmilor din cadrul G.M.J. Bacău și din cadrul I.J.J. Iași.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale, D.I.I.C.O.T. – Biroul Tehnic și de Criminalistică și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor – I.G.P.R.
Orice informatii si detalii le puteti trimite la redactie@jurnaluldeiasi.com























Cordunenii la perchezitionat si arestat! Hai la puscarie!