În fiecare zi purtăm numeroase conversații, ne exprimăm opiniile, schimbăm informații și încercăm să ne facem înțeleși. Cu toate acestea, există situații în care, deși interlocutorii se aud reciproc, mesajele lor par să nu ajungă cu adevărat unul la celălalt. Unul vorbește, celălalt își pregătește răspunsul, caută argumente sau încearcă să găsească o soluție, iar conversația continuă fără ca experiența celui care vorbește să fie pe deplin înțeleasă.
A auzi și a asculta sunt două lucruri diferite. Auzul presupune receptarea sunetelor, ascultarea implică atenție, interpretare și disponibilitatea de a înțelege perspectiva interlocutorului. În psihologie și în comunicarea interpersonală, această implicare este cunoscută sub numele de ascultare activă și reprezintă o abilitate importantă pentru construirea relațiilor.
Când pregătim răspunsul înainte să înțelegem mesajul
În conversațiile cotidiene, avem tendința de a ne concentra asupra răspunsului pe care urmează să îl oferim. Vrem să explicăm, să corectăm, să găsim o soluție sau să demonstrăm că interpretarea noastră este corectă. Această preocupare este firească, dar poate deveni un obstacol atunci când ne împiedică să urmărim până la capăt ceea ce ni se comunică.
Să ne imaginăm un copil care povestește o întâmplare de la școală. În timp ce el încearcă să explice ce s-a petrecut, părintele identifică deja greșeala, formulează o recomandare și îi explică ce ar fi trebuit să facă. Intenția este aceea de a-l ajuta, însă conversația se îndepărtează de experiența copilului și se transformă într-o lecție despre comportamentul potrivit.
O situație asemănătoare apare și între adulți. Atunci când cineva își exprimă nemulțumirea, interlocutorul poate percepe mesajul ca pe o acuzație și începe să își pregătească apărarea, să aducă argumente sau să explice de ce lucrurile nu stau așa.
În loc să afle ce anume a generat nemulțumirea, ajunge să răspundă unei interpretări proprii
Ascultarea activă presupune să depășim această tendință și să acordăm atenție mesajului înainte de a formula răspunsul, fără să transformăm fiecare conversație într-o încercare de a avea dreptate.
Între ceea ce auzim și ceea ce înțelegem
Cuvintele nu transmit întotdeauna un sens unic, deoarece interpretarea lor depinde de context, de experiențele anterioare, de relația dintre interlocutori și de starea emoțională din momentul conversației. Aceeași formulare poate fi percepută diferit de două persoane, în funcție de semnificațiile pe care fiecare le atribuie mesajului.
Afirmația „Trebuie să vorbim” poate reprezenta pentru cineva o simplă invitație la clarificare, în timp ce pentru altcineva poate deveni un semnal că urmează o discuție dificilă. În mod asemănător, îndemnul „Ai putea să încerci din nou” poate fi recepționat ca o încurajare sau ca o exprimare a nemulțumirii.
De multe ori, nu reacționăm la mesajul în sine, ci la sensul pe care i l-am atribuit. Ascultarea activă presupune și verificarea acestei interpretări, prin întrebări și reformulări care ne ajută să înțelegem dacă am surprins intenția interlocutorului.
Emoțiile influențează felul în care ascultăm
În conversațiile dificile, atenția poate fi influențată de reacțiile emoționale. Atunci când ne simțim criticați, respinși sau nedreptățiți, devenim mai preocupați de propria poziție și de nevoia de a ne apăra, ceea ce poate reduce disponibilitatea de a explora perspectiva celuilalt.
Un adolescent îi spune părintelui: „Nimeni nu mă înțelege”. Un răspuns spontan ar putea fi: „Cum să nu te înțeleg? Fac atât de multe pentru tine!”. Părintele își exprimă propria experiență și poate simți că eforturile sale nu sunt recunoscute, însă adolescentul încerca să comunice o stare personală, nu să evalueze implicarea părintelui.
Pentru a înțelege mesajul, părintele ar putea afla ce situații au generat această percepție și ce anume îl face pe adolescent să se simtă neînțeles. O asemenea abordare nu presupune acceptarea automată a afirmației, ci disponibilitatea de a descoperi ce se află în spatele ei înainte de a formula o concluzie.
Ascultarea activă se învață și în relația cu copilul
În copilărie, capacitatea de comunicare evoluează odată cu dezvoltarea limbajului, a gândirii și a competențelor socio-emoționale. Un copil, de obicei, povestește fragmentat, revine asupra unor detalii sau folosește cuvinte care nu descriu cu exactitate ceea ce simte. Adultul nu poate presupune întotdeauna că a înțeles corect mesajul doar pentru că a auzit cuvintele.
Uneori, copilul are nevoie de timp pentru a-și organiza relatarea, iar alteori poate fi ajutat prin întrebări simple, adaptate vârstei: „Ce s-a întâmplat după aceea?”, „Cum ai înțeles tu ce ți-a spus?” sau „Ce te-a deranjat cel mai mult?”. Prin astfel de întrebări, el are ocazia să își clarifice experiența și să descopere modalități mai precise de exprimare.
Ascultarea activă îi oferă adultului posibilitatea de a observa diferența dintre ceea ce s-a întâmplat, ceea ce copilul a înțeles și ceea ce a simțit. În același timp, copilul învață, prin exemplul primit, că într-o conversație este important să acorzi atenție și perspectivei celuilalt.
A înțelege nu înseamnă a fi de acord
O dificultate frecventă în relațiile interpersonale apare atunci când oamenii confundă înțelegerea unei perspective cu acceptarea ei. Putem înțelege de ce o persoană a reacționat într-un anumit fel fără să considerăm reacția potrivită și putem recunoaște emoția unui copil fără să renunțăm la limitele pe care trebuie să le păstrăm.
Ascultarea activă nu presupune să fim permanent de acord cu interlocutorul, ci să îi acordăm posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere și să încercăm să îl înțelegem înainte de a formula o apreciere. În relațiile apropiate, această distincție este esențială, deoarece diferențele de opinie sunt inevitabile, iar o conversație în care fiecare încearcă să demonstreze că are dreptate ajunge rareori la o clarificare reală.
Respectul se vede și în felul în care ascultăm
Respectul se exprimă nu doar prin formule de politețe sau prin comportamente vizibile, ci și prin atenția acordată celuilalt. Ascultarea activă presupune să nu întrerupem permanent, să nu transformăm fiecare relatare într-o evaluare și să nu presupunem că știm deja ce gândește sau ce simte interlocutorul.
O întrebare simplă, precum „Din ceea ce îmi spui, am înțeles că te-a deranjat ce s-a întâmplat. Am înțeles bine?”, îi oferă celuilalt posibilitatea de a confirma, de a corecta sau de a completa ceea ce am înțeles. Astfel, conversația devine un proces de clarificare reciprocă, nu doar un schimb de replici.
În familie, în cuplu sau în mediul profesional, disponibilitatea de a asculta poate contribui la clarificarea neînțelegerilor și la construirea unor relații în care oamenii se simt încurajați să își exprime opiniile și experiențele.
Una dintre cele mai importante competențe pe care le putem dezvolta în comunicare este capacitatea de a rămâne atenți la perspectiva celuilalt, chiar și atunci când aceasta diferă de a noastră.
A asculta cu adevărat înseamnă mai mult decât a auzi cuvintele celuilalt: înseamnă să îi acordăm timpul, atenția și disponibilitatea pentru a-l înțelege.
Psiholog Ginette Smaranda – psihologie clinică, psihopedagogie specială şi psihologie aplicată în domeniul securității naționale
www.psihologon.com
