Rubrica psihologului
Mai e puțin până începe școala. În multe familii au început deja pregătirile: se cumpără rechizite, haine pentru prima zi, se verifică ghiozdanul și, încet-încet, vacanța începe să lase locul unui program mai apropiat de cel din timpul anului școlar.
Ne preocupăm, firesc, să avem tot ce îi trebuie copilului pentru noul an. Facem liste, cumpărăm caiete și creioane, ne gândim la haine, la încălțăminte și la programul de dimineață. Dar, printre toate aceste pregătiri, există una despre care vorbim mai puțin: cât de pregătit este copilul să se descurce singur atunci când părintele nu mai este lângă el?
Nu este vorba despre cât de bine citește, dacă știe deja tabla înmulțirii sau cât de multe exerciții a făcut în vacanță. Sunt lucruri mult mai apropiate de viața de zi cu zi: își găsește singur lucrurile, își pregătește ghiozdanul, știe ce să facă atunci când nu înțelege o cerință, cere ajutor atunci când are nevoie sau încearcă să găsească o soluție atunci când apare o problemă? La începutul școlii, toate acestea devin parte din viața copilului.
Când facem prea multe în locul copilului
Este foarte ușor să ajungem să facem noi lucrurile pe care copilul le-ar putea face singur. Dimineața suntem grăbiți și îi pregătim hainele, îi punem lucrurile în ghiozdan și îi căutăm obiectele pe care nu le mai găsește. Seara, este mai simplu să strângem noi jucăriile sau să pregătim lucrurile pentru a doua zi decât să așteptăm ca el să termine.
De cele mai multe ori, nu facem asta pentru că vrem să îl ținem dependent de noi, ci pentru că ne dorim să îi fie bine și să evităm o dimineață agitată sau un conflict.
Ajutorul părintelui este necesar, însă, pe măsură ce copilul crește, are nevoie și de ocazii în care să descopere singur ce poate face. În loc să intervenim imediat, putem să îi lăsăm puțin timp și să îl întrebăm: „Tu cum ai face?” sau „Ce ai putea încerca?”. Nu este important ca soluția lui să fie perfectă și nici să semene cu cea pe care am fi găsit-o noi, important este procesul prin care copilul începe să se gândească singur la o rezolvare și să descopere că are resurse pe care se poate baza.
Autonomia nu înseamnă „descurcă-te singur”
Când vorbim despre autonomie, este important să nu confundăm independența cu lipsa sprijinului. Un copil autonom nu este un copil căruia îi spunem „descurcă-te”, ci un copil care știe că poate încerca singur și, în același timp, că există un adult la care se poate întoarce atunci când situația îl depășește.
În fiecare zi există mici ocazii pentru a construi această încredere. Copilul poate pregăti hainele pentru dimineață, își poate organiza ghiozdanul, poate strânge lucrurile sau poate încerca să rezolve singur o situație înainte de a cere ajutor. La început, lucrurile nu vor merge întotdeauna repede și nici exact așa cum ne-am dori, însă timpul și răbdarea investite îl vor ajuta să facă tot mai multe singur. Pentru părinte, aceasta înseamnă să accepte că un lucru care ar fi fost gata în două minute va dura zece, pentru copil, înseamnă să descopere că este capabil.
Ce face când nu știe?
La școală vor exista situații în care copilul nu va ști ce are de făcut. Nu va înțelege o cerință, își va uita un obiect, va avea nevoie de o explicație sau va trece printr-o situație neplăcută cu un coleg. Nu putem pregăti copilul pentru fiecare situație posibilă și nici nu ar fi util să încercăm. Mai important este să știe ce poate face atunci când nu are răspunsul: să întrebe, să ceară ajutor, să spună că nu a înțeles, să îi spună unui adult că ceva îl deranjează.
Aceste lucruri se pot exersa firesc acasă, în discuțiile de zi cu zi. Atunci când povestește despre o situație care l-a pus în dificultate, în loc să îi oferim imediat soluția, îl întrebăm ce crede că ar putea face data viitoare. Dacă nu știe, îl ajutăm să se gândească la câteva variante și să aleagă una care i se potrivește. Nu urmărim să aibă răspunsurile pregătite pentru orice. Îl ajutăm să învețe să caute răspunsuri.
Și greșelile fac parte din pregătirea pentru școală
Copilul va greși, va uita lucruri, va răspunde greșit, va pierde obiecte, va spune ceva nepotrivit sau va avea zile în care nu îi va ieși ceea ce și-a propus. Face parte din procesul de creștere și de învățare.
Pentru noi, adulții, este tentant să rezolvăm repede problema, mai ales atunci când știm deja ce ar fi trebuit făcut. Uneori însă, intervenția noastră imediată îl privează tocmai de experiența de care are nevoie: aceea de a încerca să repare ceea ce nu a mers.
În loc să îi spunem direct ce să facă, să îl ajutăm: „Ce s-a întâmplat?”, „Ce ai face diferit data viitoare?”. În felul acesta, copilul nu rămâne singur cu problema, dar nici nu primește de fiecare dată soluția.
În timp, astfel de experiențe construiesc ceva mult mai important decât capacitatea de a evita greșelile: încrederea că, atunci când apare o dificultate, există o cale de a merge mai departe.
Înainte de școală, să ne uităm puțin la rutina de acasă
Nu este nevoie ca ultimele săptămâni de vacanță să devină o perioadă plină de reguli și responsabilități. Nici nu este nevoie ca un copil care până acum a avut nevoie de ajutor să devină, peste noapte, complet independent. Este suficient să privim puțin altfel lucrurile pe care le facem în fiecare zi și să observăm unde există loc pentru ca el să preia treptat mai mult: un copil mic să strângă jucăriile; un școlar poate pregăti ghiozdanul și hainele pentru dimineață, iar un copil mai mare poate organiza singur lucrurile necesare pentru ziua următoare. Nu contează dacă la început uită sau dacă are nevoie de câteva reamintiri. Autonomia se construiește prin exercițiu, în lucrurile obișnuite ale vieții.
De aceea, înainte de începutul școlii, o întrebare utilă pentru părinți nu este doar „Ce îi mai trebuie copilului?”, ci și „Ce fac eu în locul lui, deși ar putea începe să facă singur?”
Nu trebuie să îi facem copilului drumul mai ușor de fiecare dată. Uneori, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să îl lăsăm să descopere singur că poate.
Psiholog Ginette Smaranda – psihologie clinică, psihopedagogie specială şi psihologie aplicată în domeniul securității naționale
www.psihologon.com
