Rubrica psihologului
Mai sunt câteva săptămâni. Programul este aglomerat, acasă atmosfera s-a schimbat, iar copilul tău de clasa a VIII-a — care până acum părea că ia totul uşor, a devenit brusc mai tăcut, mai irascibil sau, dimpotrivă, mai agitat ca oricând. Este normal. Dar modul în care răspunzi ca părinte, în această perioadă poate face diferența dintre un copil care intră în sală cu resurse şi unul care intră deja epuizat.
Văd în cabinet, în această perioadă a anului, un tipar care se repetă: părinții devin mai atenți, mai prezenți, mai implicați, tocmai această prezență bine intenționată devine uneori cea mai mare sursă de presiune pentru copil.
Evaluarea Națională vine într-un moment delicat. Adolescentul de clasa a VIII a se află într-o perioadă în care identitatea sa este în dezvoltare, nevoia de autonomie este maximă, iar aprobarea părinților contează, chiar dacă el nu o arată.
Spre deosebire de un student sau un adult care poate separa relativ mai uşor performanța de valoarea de sine, adolescentul trăieşte în concret: nota de la Evaluare devine, în mintea lui, o măsură a cât valorează. Nu pentru că aşa i s-a spus explicit — ci pentru că aşa funcționează creierul la această vârstă, în absența unui mesaj clar şi repetat care să spună altceva.
Există câteva lucruri pe care le aud frecvent în povestirile copiilor despre această perioadă şi care, deşi spuse cu drag, apasă mai mult decât ajută:
Ai învățat destul? — întrebare care transmite neîncredere, nu interes
Colegul tău X învață de dimineața până seara — comparația care demotivează în loc să mobilizeze
Trebuie să iei notă mare ca să intri la un liceu bun — real, dar spus în exces devine amenințare, nu motivație
În schimb, ce funcționează la această vârstă este simplu: prezența calmă, fără întrebări. Un părinte care nu transformă fiecare seară într-o şedință de analiză, care este pur şi simplu acolo este cel mai bun suport emoțional pe care îl poate avea un adolescent.
Una dintre sursele cele mai mari de anxietate în această perioadă nu este examenul în sine, ci conversațiile despre liceu. Văd copii care învață nu pentru că ştiu ce vor, ci pentru că le este frică să nu dezamăgească.
Dacă deja are o opțiune în minte — respectă-o, chiar dacă nu este prima alegere. Dacă nu ştie încă ce vrea — nu este o problemă, este o realitate complet normală la această vârstă. Presiunea de a şti sigur ce vrei să faci cu viața ta la această vârstă este, în sine, o formă de violență simbolică pe care o exercităm fără să ne dăm seama.
Dincolo de ore de pregătire şi planuri de studiu, copilul de clasa a VIII-a are nevoie de câteva lucruri esențiale în această perioadă:
Să doarmă. Somnul în această perioadă nu este un moft, este condiția fiziologică a memoriei funcționale.
Să mănânce regulat. Un creier flămând nu reține informații.
Să facă o pauză în fiecare zi în care să nu vorbească despre examene. Măcar o oră.
Să simtă că eşti alături de el indiferent de ce notă va lua, nu după examen, ci acum, înainte.
! Dacă observi insomnii persistente, refuzul mesei, plâns fără motiv aparent sau afirmații de tipul oricum nu contează ce fac — nu le ignora. Acestea sunt semnale că nivelul de stres a depăşit capacitatea lui de autoreglare şi că are nevoie de sprijin specializat.
Conversația pe care să o ai acum, nu în ajunul examenului, nu după ce a venit cu o temă nefăcută, într-un moment obişnuit — la masă, în maşină — o conversație scurtă, fără să pară un discurs:
“Indiferent de cum va fi la examen, eu sunt mândru/ă de efortul tău. Te iubesc la fel, indiferent de notă.”
Este simplu, copilul are nevoie să audă aceste lucruri, în aceste săptămâni, când totul în jurul lui îi spune că nota contează mai presus de orice.
Evaluarea Națională este un moment important. Dar nu este mai important decât relația cu copilul.
Psiholog Ginette Smaranda – psihologie clinică şi psihopedagogie specială www.psihologon.com
