Astăzi, cu prilejul Zilei Nonviolenței în Școli, Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași a desfășurat o serie de activități preventive și educative în unitățile de învățământ din municipiul Iași.
Aceste acțiuni au ca obiectiv promovarea unui climat sigur, bazat pe respect, dialog și responsabilitate.

Jandarmii ieșeni au purtat discuții deschise cu elevii despre prevenirea violenței, consecințele comportamentelor agresive și importanța implicării fiecăruia în construirea unei comunități școlare armonioase.
Mesajele transmise au fost adaptate vârstei tinerilor și au încurajat comunicarea nonviolentă și soluționarea pașnică a conflictelor.
Un moment deosebit de apreciat de elevi l-a constituit prezentarea câinilor de serviciu, adevărați parteneri ai jandarmilor în misiunile operative.

Tinerii au avut ocazia să afle care este rolul acestora, cum sunt antrenați și cât de importantă este relația dintre conductor și câinele de serviciu, interacțiunea stârnind interes, curiozitate și entuziasm.
Prin aceste activități, Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași reafirmă angajamentul de a fi aproape de comunitate, investind în prevenție și educație, ca piloni esențiali ai siguranței publice.


























