Asociația Zona Metropolitană Iași (ZMI) a semnat astazi, contractul pentru execuția pistei de bicicliști între mănăstirile Bârnova și Dobrovăț. Lucrările vor începe în cursul lunii martie și ar trebui finalizate până la finalul lunii august 2026. Proiectul are o valoare de peste 11 milioane de lei, sumă asigurată de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Constructorul este asocierea firmelor Toderică Solutions (București) – Gironap Prod (Onești), care are și un subcontractant (PGV Alert Concept din Maramureș).
La semnarea contractului au participat primarul Mihai Chirica, viceprimarul Daniel Juravle, directorul AZMI, Grigore Nepotu, primarul comunei Dobrovăț, Cătălin Martinus si reprezentantul constructorului.
Pe raza comunei Bârnova, pista de biciclete va fi realizată în proximitatea unor artere precum DJ 247A, strada Dabija Vodă, strada Sfântul Petru, un drum forestier și DJ 247. În comuna Dobrovăț, traseul propus urmează zona adiacentă DJ 247, a unor drumuri forestiere și a drumului comunal DC 57A.

„Nu vom afecta fondul forestier absolut deloc, proiectul a fost gândit astfel încât să nu fie afectată pădurea, nu va fi tăiat niciun copac. Pe zona de pădure vom avea rigole din lemn, va fi totul eco, ca să zic așa, iar apoi vom continua pe drumul județean până la Mănăstirea Dobrovăț. Ideea principală a acestei finanțări a fost să conectăm două puncte de interes major”, a declarat Grigore Nepotu, șeful ZMI.
În documentația de atribuire a contractului este prevăzut ca amenajarea traseelor destinate bicicliștilor sa fie adaptată caracteristicilor fiecărei zone traversate. Astfel, pistele vor fi realizate fie pe carosabil, delimitate între fluxurile de trafic pietonal și rutier, fie pe trotuar sau pe acostament, acolo unde configurația drumului permite acest lucru. De asemenea, pe anumite porțiuni sunt prevăzute piste complet independente, amplasate pe trasee noi, separate de infrastructura rutieră existentă.
Proiectarea traseelor are în vedere asigurarea continuității între punctele de început și final, fără întreruperi sau elemente care ar putea îngreuna deplasarea bicicliștilor. Documentația mai prevede că fiecare traseu va avea cel puțin două benzi pentru a permite circulația în ambele sensuri. Stabilirea tipului de pistă – unidirecțională sau bidirecțională – se va face în funcție de spațiul disponibil pe fiecare sector în parte.
Totodată, de-a lungul traseului sunt prevăzute zone de odihnă, dotate cu rastele pentru parcarea bicicletelor, finanțarea realizării pistei de biciclete fiind asigurată de Administrația Fondului pentru Mediu.



























