13.5 C
Iași
duminică, septembrie 13, 2026
Acasă Cultural ROTTERDAM PHILHARMONIC ORCHESTRA cu Lahav Shani, director, dirijor, pianist și contrabasist israelian

ROTTERDAM PHILHARMONIC ORCHESTRA cu Lahav Shani, director, dirijor, pianist și contrabasist israelian

Într-una din zilele Festivalului Internațional ,,George Enescu”, a 27-a ediție (24 august – 21 septembrie 2025, București), Ateneul Român a găzduit unul dintre momentele de vârf ale evenimentului, aducând pe scenă una dintre cele mai apreciate orchestre europene:
,,Rotterdam Philharmonic Orchestra”, sub conducerea carismaticului muzician israelian Lahav Shani.
Tânăr, dar deja consacrat pe marile scene ale lumii, Shani a demonstrat din nou flexibilitatea care l-a consacrat: dirijor principal, pianist virtuoz și contrabasist, artistul a reușit să cucerească publicul printr-o combinație de forță, sensibilitate, eleganță și modestie.

Programul serii a debutat cu ,,Intermezzi pentru coarde, Op. 12″ de George Enescu, o partitură rafinată și delicată, în care orchestra a redat subtilitățile enesciene cu o transparență sonoră aparte, oferind publicului o punte directă către universul compozitorului care dă și numele festivalului.

A urmat Concertul nr.2 pentru pian și orchestră de Dmitri Șostakovici, unde Shani a cântat la pian și în același timp a dirijat orchestra, dovedind o naturalețe și o energie debordantă.
Publicul a răsplătit cu ovații repetate aceastâ demonstrație de talent a orchestrei și dirijorului.

Apogeul serii a fost însă Simfonia nr. 3 ,,Eroica” de Ludwig van Beethoven, interpretata cu măreția, solemnitatea și tensiunea dramatică a gigantului muzicii romantice.

Shani a condus orchestra cu măiestrie și expresivitate, obținând o energie colectivă care a electrizat sala.

Finalul simfoniei a fost întâmpinat cu aplauze prelungite și chemări repetate la rampă.
Memorabilul concert de la Ateneul Român a confirmat încă o dată de ce Lahav Shani este considerat unul dintre  carismaticii dirijori ai generației sale și de ce ,,Rotterdam Philharmonic Orchestra” rămâne un ansamblu de primă clasă pe scena internațională.
Festivalul Enescu continuă să ofere astfel de seri memorabile, în care muzica devine un limbaj universal al emoției și excelenței.

Lucreția Berzintu,
București, septembrie 2025

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.