Astăzi, în prezența președintelui Consiliului Județean, Costel Alexe și a primarilor Dan Hodoroabă și Ioan Stegariu s-a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor Drumului judetean DJ 282D: Potângeni(DJ282)-Românești-Podu Iloaei-Scobâlțeni-Popești-Mădârjac (DJ 282E).
Valoarea totală a contractului este de 23.997.224,95 lei din fonduri ale Consiliului Judetean Iasi.
„Continuăm să investim în drumuri moderne, bine construite și care oferă siguranță participanților în trafic, ducându-ne la îndeplinire promisiunile făcute în fața ieșenilor”, a declarat președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.
Sectorul din DJ 282D care va fi modernizat are peste 6 km, de la intersectia cu drumul judetean DJ282, localitatea Potângeni, până la km 6+057, la intrarea în localitatea Româneşti.

„Știm cu toții cât de important este drumul pentru noi, cei din comuna Movileni. Am avut marele noroc ca la Consiliul Județean Iași să fie președinte Costel Alexe. Un om cu viziune și fapte. Un om care a făcut ceea ce alții doar promiteau. În numele comunei Movileni vreau să îi mulțumesc pentru acest drum dar și pentru proiectele pe care le-a finanțat Consiliul Județean pentru comuna noastră”, a declarat primarul Dan Hodoroabă.

„Modernizarea acestui segment de drum județean (termen de execuție 16 luni) este în măsură să transforme localitatea noastră, Românești, până acum, capăt de linie, într-una de tranzit. Va însemna trafic intens între două rute importante dar și noi oportunități de dezvoltare a zonei.
Sectorul de drum ce urmează a fi modernizat este de 6,057 km, de la km 0+000 intersecție cu drumul județean DJ282, localitatea Potângeni până la km 6+057, la intrarea în localitatea Româneşti, lungimea proiectată a drumului fiind de 6.030 m. În prezent, acest sector de drum este pietruit, iar unele sectoare prezintă denivelări și tasări, aceste aspecte îngreunând cu mult desfășurarea circulației”-primar Ioan Stegariu.

























