13.5 C
Iași
duminică, septembrie 13, 2026
Acasă Administratie Primarul Mihai Chirica: Proiectele Iaşului nu pot fi oprite de interesele electorale...

Primarul Mihai Chirica: Proiectele Iaşului nu pot fi oprite de interesele electorale ale unor perdanţi!

Conducerea Primăriei Municipiului Iaşi a luat act de informaţiile publice prin care numele unor funcţionari apare într-un dosar înaintat instanţelor de judecată, în camera preliminară.

Potrivit legii, în momentul în care va exista o comunicare oficială pe acest subiect, conducerea instituţiei va opera modificările de personal necesare, astfel încât nici un serviciu sau direcţie a Primăriei să nu aibă de suferit.

În prezent, Municipiul Iaşi desfăşoară cel mai ambiţios proiect de investiţii în Educaţie (reabilitări de clădiri, terenuri de sport, săli de sport, creşe, grădiniţe etc), Sănătate (lucrările premergătoare şantierului de la Spitalul Regional de Urgenţă, Spitalul Clinic „C. I. Parhon”, Spitalul de Recuperare), Infrastructură şi Transport (străzi şi trotuare, căi de rulare, tramvaie şi autobuze electrice etc), Spaţii Verzi, Salubritate cu fonduri europene nerambursabile, din PNRR sau din bugetul local şi naţional.

 „O dată la 4 ani, se scot din sertare diferite marote, care se folosesc în scop politic şi electoral. Acum s-au grăbit cu un dosar ţinut la dospit de 2 ani, chiar a doua zi după lansarea eternilor contracandidaţi, aceiaşi care pierd toate alegerile la rând. Este păcat că sunt unele elemente în lumea justiţiei care se lasă angrenate în jocul politic şi electoral. Sunt convins că adevărul va ieşi cât mai repede la iveală şi cei cu adevărat vinovaţi vor fi pedepsiţi.

Între timp, Primăria Municipiului Iaşi îşi vede de treabă, eu rămân în continuare în slujba comunităţii ieşene, avem în lucru zeci de proiecte pe care le aşteaptă ieşenii, iar piedicile unor candidaţi de serviciu nu vor putea să le oprească”, a declarat primarul Mihai Chirica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.