13.5 C
Iași
duminică, septembrie 13, 2026
Acasă Justitie PROTEST: Corpul judecătorilor de la Tribunalului Iași sprijină protestul grefierilor. Ce procese...

PROTEST: Corpul judecătorilor de la Tribunalului Iași sprijină protestul grefierilor. Ce procese se vor judeca în zilele următoare

Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Tribunalului Iaşi aduce la cunoştinţă publică următoarele:

Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare „Dicasterial” a comunicat Tribunalului Iaşi Hotărârea AGE a SNGJ „Dicasterial” din data de 09.12.2023 prin care s-au adoptat următoarele forme de protest la nivel național:

„Începând cu data de 11 decembrie 2023, pe perioadă nedeterminată de timp, personalul auxiliar de specialitate și conex din instanțe și parchete va adopta următoarele forme de protest:

a) grefierii vor participa la şedinţele de judecată sau, după caz, la activităţile de urmărire penală pentru soluţionarea cauzelor cu arestați în materie penală şi în alte materii, pentru cauzele privind obligațiile de întreţinere de orice fel, asigurarea dovezilor, soluţionarea cererilor de ordonanţă preşedinţială, precum şi în alte cauze considerate urgente, potrivit legii, sau apreciate ca atare de către instanţă sau prin hotărârile adunărilor generale ale judecătorilor şi procurorilor instanțelor și a parchetelor în care îşi desfășoară activitatea;

b) grefierii desemnați să efectueze lucrările prevăzute de art. 51 din HCSM nr. 3243/22.12.2022 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor, în faza de procedură prealabilă și de cameră preliminiară, vor întocmi acte numai în cauzele considerate urgente, potrivit legii sau apreciate ca atare de către instanţă sau prin hotărârile adunărilor generale ale judecătorilor din instanțele în care îşi desfășoară activitatea;

c) compartimentele auxiliare ale instanțelor şi parchetelor îşi vor reduce la jumătate programul de lucru cu publicul;

d) personalul auxiliar de specialitate și conex din instanțe și parchete nu va mai efectua niciun fel de act de procedură în afara programului de lucru legal, în zilele de repaus săptămânal sau zilele de sărbătoare legală;

e) personalul auxiliar de specialitate și conex din instanțe și parchete nu va mai răspunde la telefonul personal după terminarea programului de lucru legal și nu va mai asigura niciun fel de permanență în afara programului de lucru legal, în zilele de repaus săptămânal sau zilele de sărbătoare legală;
f) în ziua votării bugetului de stat pentru anul 2024 se va întrerupe activitatea în instanțe și parchete timp de 4 ore, în intervalul orar 10.00-14.00, timp în care se va asigura participarea grefierilor numai la ședințele de judecată și la activitățile de urmărire penală considerate urgente, potrivit legii, sau apreciate ca atare de către instanţă sau prin hotărârile adunărilor generale ale judecătorilor şi procurorilor din cadrul instanțelor şi parchetelor în care îşi desfășoară activitatea.

Măsurile adoptate în cadrul AGE a SNGJ Dicasterial se vor completa cu formele de protest ce se vor adopta în cadrul adunărilor generale ale magistraților, în perioada următoare.

Corpul judecătorilor din cadrul Tribunalului Iași sprijină formele de protest adoptate în cadrul AGE a Sindicatului Național al Grefei Judiciare „Dicasterial”.

Astfel, pe perioada desfășurării formelor de protest se vor judeca următoarele tipuri de cauze:

În SECŢIA I CIVILĂ:
  • adopţie
  • acţiune în constatarea nelegalităţii grevei
  • acţiune în suspendarea grevei
  • asigurare dovezi
  • autorizarea executării obligaţiei de a face şi intrării în încăperi
  • cerere necontencioasa
  • certificarea titlurilor executorii europene
  • conflict de competenţă
  • curatelă
  • internare provizorie nevoluntară
  • incompatibilitate
  • încuviinţare executare silită
  • măsuri asigurătorii
  • ordin de protecţie,
  • ordonanţă preşedinţială
  • plasament
  • plângere contestaţie tergiversare proces
  • suspendare executare
  • reintegrare spațiu locativ
  • reprezentativitate sindicat
  • tutelă
În SECŢIA A II A CIVILĂ ŞI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL:

CONTENCIOS ADMINISTRATIV

  • Suspendare executare act administrativ
  • Litigii achiziţii publice
  • Conflict de competenta
  • Abţinere/recuzare
  • Ajutor public judiciar/ acordare facilităţi la plata taxei de timbru
  • Reexaminare taxa de timbru/ajutor public judiciar/acordare facilități la plata taxei de timbru
  • Reexaminare anulare cerere
  • Contestaţie privind tergiversarea procesului
  • Ordonanţă preşedinţiala
  • Aplicare amendă civilă
  • Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004)
  • Suspendare licitaţie
  • Asigurare dovezi

CIVIL LITIGII CU PROFESIONISTII

  • Contestaţie la executare
  • Suspendare executare silită
  • Poprire asiguratorie
  • Sechestru asigurator
  • Sechestru judiciar
  • Asigurare dovezi
  • Dizolvare societate comercială
  • Radiere societate comerciala
  • Opoziție la dizolvare
  • Conflict de competenta
  • Abținere/recuzare
  • Ajutor public judiciar /acordare facilități la plata taxei de timbru
  • Reexaminare taxa de timbru/ajutor public judiciar/acordare facilități la plata taxei de timbru
  • Reexaminare anulare cerere
  • Exequatur
  • Încuviinţare executare
  • Ordonanţă preşedinţială
  • Suspendare provizorie
  • Suspendare executare hotărâre AGA
  • Somație de plata/ordonanță de plata/somaţie europeană de plată
  • Opoziție la executare
  • Anulare ordonanță de plată
  • Plângere rezoluție director ORC
  • Contestaţie privind tergiversarea procesului
  • Plângerile formulate în temeiul dispoz. art. 525 cpc, împotriva încheierilor judecătorilor prin care a fost respinsă contestaţia privind tergiversarea procesului
    suspendare executare art. 507, 512,700,718 NCPC/art. 300, 319^1, 325 CPC litigii privind insolvenţa persoanei fizice.

INSOLVENŢĂ

  • Deschidere procedură la cererea debitorului Poprire asiguratorie
  • Sechestru asigurator
  • Sechestru judiciar
  • Asigurare dovezi
  • Concordat preventiv
  • Confirmare acord de restructurare
  • Opoziție la cererea de deschidere procedura
  • Contestaţie privind tergiversarea procesului
  • Ordonanţă preşedinţială
  • Abținere/recuzare
  • Ajutor public judiciar /acordare facilităţi la plata taxei de timbru
  • Reexaminare taxa de timbru/ajutor public judiciar/acordare facilități la plata taxei de timbru

SECŢIA PENALĂ

În SECŢIA PENALĂ următoarele cauze directe – cameră preliminară, fond, recurs, precum şi contestaţii (ca şi cale de atac) – cameră preliminară, respectiv contestaţii hotărâri fond materia penală:

  • Cauzele în procedura de cameră preliminară – doar cauzele prin care instanța a fost sesizată cu rechizitorii şi cauzele având ca obiect redeschiderea urmăririi penale; Cauzele cu inculpaţi minori;
  • Cererile de recuzare sau abținere ori îndreptare eroare materială, omisiuni vădite; Cererile în materia măsurilor asigurătorii în dosarele de fond aflate pe rolul instanţei (în procedura de cameră preliminară ori în faza judecăţii după caz, întemeiate pe art. 249 Cod procedură penală);

Cauzele având ca obiect:

a) Redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate (art. 466 Cod procedură penală);
b) Prelungirea sau înlocuirea măsurilor educative neprivative de libertate (art. 513 Cod procedură penală);
c) Schimbările privind măsura educativă a internării într-un centru de detenţie sau schimbarea regimului de executare (art. 517 şi art. 518 Cod procedură penală);
d) Modificarea sau încetarea obligaţiilor în procedurile prevăzute în art. 51, art. 61, art. 73, art. 48 din Legea nr. 253/2013;

  • Cauzele cu inculpaţi aflați sub imperiul unei măsuri preventive în cauză (arest preventiv, arest la domiciliu, control judiciar sau control judiciar pe cauțiune), precum şi cauzele cu persoane supuse măsurilor de siguranță prevăzute de art. 109 şi art. 110 Cod penal (directe şi contestaţii);
  • Cererile în materia executării pedepsei privind persoane condamnate la pedepse privative de libertate;
  • Cererile de amânare/întrerupere a executării pedepsei;
  • Contestaţii în anulare formulate de persoane private de libertate;
  • Cererile de comisie rogatorie şi delegare, dacă privesc dosare cu arestați în cauză;
  • Cererile formulate în baza Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală
  • Contestaţiile privind măsurile asigurătorii (art. 250 Cod procedură penală);
  • Contestaţiile privind durata procesului penal (art. 488 indice 1 Cod procedură penală);
  • Cauzele avand ca obiect desemnarea altei instanțe pentru judecarea cauzei;
  • Cauzele avand ca obiect soluționarea căii de atac – art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea organizarea şi funcţionarea Curţii Constituționale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Skip

Stay
00:17
/
10:18

Lipsa interferonului din Farmacii

NOW PLAYING

Răspunsul părintelui Calistrat Chifan la investigația Recorder

Tester Grup Iași a investit 1,8 milioane EUR pentru centrul de service Dacia – Renault – Nissan

Conferința CNAIR

Admiterea de toamnă la USV Iași! Au mai rămas locuri disponibile la buget

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.