13.5 C
Iași
duminică, septembrie 13, 2026
Acasă Administratie Demagogia la putere în Prefectura Iași!

Demagogia la putere în Prefectura Iași!

Când departamentul de comunicare de la partid nu vorbește cu departamentul de comunicare de la Prefectură!

Rătacit între funcția de prefect și cea de președinte de partid, Bogdan Petru Cojocaru începe să facă gafe din ce în ce mai mari.
Obsedat de lupta politică, prefectul amestecă atribuțiile administrative cu interesele de partid, astfel încât nici el nu mai știe unde trebuie să ajungă și care dintre acestea primează.

Grabit să lovească în cei de la Consiliul Județean, a uitat că acuză o întârziere a unei activități de care chiar el răspunde și pentru care nu a făcut mai nimic, în afara unei ședințe.

Astăzi, PSD Iași a transmis un comunicat de presă în care acuză Consiliul Județean Iasi  pentru faptul că nu a început încă furnizarea în școli a produselor din programul intitulat Cornul și laptele, referindu-se la o presupusă ”poticneala rușinoasă a administrației județene de la Iași care se chinuie să asigure elevilor laptele și cornul, adică o gustare la școală”.

Declaratia prefectului Bogdan Cojocaru

În comunicat este inserată următoarea declarație a prefectului: „Din păcate, și acest an școlar a început fără ca elevii ieșeni să primească alimentele din programul național. Nu avem nici măcar o estimare pentru când ar putea fi livrate alimentele. Sunt județe în țară mult mai avansate în ceea ce privește selectarea furnizorilor. Dar, in timp ce alte administrații județene caută și găsesc soluții, la noi Consiliul Județean caută doar scuze și, eventual, pe cine să dea vina că elevii nu primesc alimentele la care au dreptul.” a declarat prefectul Bogdan Cojocaru, președintele interimar al PSD Iași.

Un nou prefect la Iaşi. Fostul deputat Bogdan Cojocaru va fi noul şef din Casa Pătrată. Acesta i-a făcut toate jocurile senatorului PSD Maricel Popa - Update • Buna Ziua Iasi • BZI.ro

Prefectul uită însă că el însuși este coordonatorul Comisiei Județene pentru coordonarea implementării programului pentru școli al Românei în perioada 2023-2029, după cum rezultă din ordinul nr. 350/25.08.2023.

În afara prefectului, din comisie fac parte: preşedintele Consiliului judeţean, primarii municipiilor, oraşelor, comunelor, un reprezentant al Inspectoratului şcolar judeţean, un reprezentant al DSV, un reprezentant al DSP, un reprezentant al Administraţiei judeţene a finanţelor publice, un reprezentant al Comisariatului judeţean pentru protecţia consumatorilor, un reprezentant al Direcţiei Agricole judeţene şi un reprezentant al Oficiului fitosanitar judeţean.
Această comisie trebuia constituită după apariția Hotărârii Guvernului nr. 652/2023 privind aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2023-2029, precum şi pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul şcolar 2023-2024, hotărâre ce a fost publicată în Monitorul Oficial pe data de 8 august 2023.

Bineînțeles, prefectul Bogdan Cojocaru nu explică de ce i-au trebuit aproape 3 săptămâni de la apariția hotărârii pentru a emite ordinul nr. 350/25.08.2023.

Fiindu-i mai dragă demagogia decât adevărul,  prefectul nu spune nici că a convocat prima ședință a comisiei respective abia în data de 28 august 2023, ocazie cu care primarii participanți au adus la cunoștință că nu își asumă responsabilitatea organizării și derulării procedurilor de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru pentru achiziția produselor aferente programului.


De asemenea,  prefectul de Iasi nu spune că procedurile legale ce trebuie derulate, în aceste condiții de Consiliul Județean, presupun anumite termene ce trebuie respectate, neputând fi făcute într-un timp atât de scurt.

Comunicat PSD: Începutul de an școlar aduce în continuare suficiente neajunsuri pentru copiii din județul Iași

 

Camelia RADU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.