Primăria Municipiului Iași a organizat astăzi, prin Direcţia de Asistenţă Socială, alături de Fundația „Star of Hope”, ANCAAR Iași și „Asociația Surâsul Albastru”, dezbaterea „Strategii comunitare de sprijin pentru persoanele cu autism”, prilejuită de Ziua Internațională pentru Conștientizarea Autismului.
Printre partenerii acestui eveniment s-au numărat Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Fundația Serviciilor Sociale Bethany, Asociația „Zbor de Fluturi”, Fundația „Ancora Salvării” și F.O.N.S.S.
Aproximativ 30 de specialiști în domeniu, precum și familii cu copii cu autism au încercat să identifice împreună noi programe şi servicii de suport comunitare adaptate persoanelor cu TSA.

Din declaratiile participantilor
„Am spus-o în numeroase rânduri: egalitatea de șanse trebuie să fie unul dintre cele mai importante principii ale unei societăți corecte.
De aceea, persoanele cu autism, la fel ca toate persoanele cu nevoi speciale trebuie să se bucure pe deplin de posibilitatea de a studia și munci alături de ceilalți, de a-și urma pasiunile și visele, de a participa cu toată ființa lor la viața comunității. Diversitatea este o condiție a adevăratei înțelegeri între oameni!
Acest eveniment m-a făcut să mă gândesc din nou la orașul în care trăim cu toții și pe care îl doresc cât mai locuibil, cât mai inclusiv, cât mai divers. De fiecare dintre noi depinde să facem posibile toate aceste lucruri!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

„Este important că organizăm astfel de discuții și ne punem la aceeași masă, autoritățile administrației publice locale, asociații, ONG-uri, mediul universitar și familii care au membri cu autism, pentru că așa putem găsi cele mai bune soluții la nevoile acestor persoane.
Doctori specializați pe tratarea persoanelor cu autism, incluziunea acestora pe piața muncii și în societate după ce termină școala, dar și unele aspectele legislative care efectiv nu sunt adaptate realității, sunt doar câteva dintre lucrurile notate de mine și pe care trebuie să le rezolvăm”, a declarat Cosmin Stanciu-consilier cabinet presedinte CJ Iasi.

„Astazi, Alianța Organizatiilor care activeaza in domeniul Autismului a pus o borna in ce priveste crearea unui cadru de dialog cu autoritațile la Iași. A fost o activitate in cadrul unei campanii mai largi pentru conștientizare in ce priveste nevoia de susținere a serviciilor de terapie specializate pentru copii si tineri cu autism.Campania se desfasoara pe parcursul lunii Aprilie .Am pus accentul si pe modelul de imputernicire a parintilor care pot sa fie VOCEA ce produce schimbarea”, a declarat Aurora Vatamaniuc-președinte executiv Fundația Star of Hope Romania.
























